Escrocherie de peste 2 milioane de lei – tânăr din capitală trimis în judecată. Riscă până la 15 ani de închisoare
Procuratura municipiului Chișinău, Oficiul Rîșcani anunță finalizarea urmăririi penale și expedierea în instanța de judecată a cauzei penale de învinuire a unui tânăr de 21 de ani pentru comiterea infracțiunii de escrocherie.
Potrivit acuzării, în perioada 6 - 8 mai 2026, învinuitul, împreună cu alți membri neidentificați ai unui grup criminal organizat, ar fi indus în eroare o femeie, prezentându-se drept angajați ai unei bănci, ai Băncii Naționale a Moldovei și ai Poliției.
Sub pretextul prevenirii unor presupuse tranzacții frauduloase și al protejării banilor victimei, aceștia ar fi determinat-o să contracteze două credite în valoare totală de 700 000 de lei și să transmită banii, lăsându-i în pungi în mai multe locații din municipiul Chișinău indicate de membrii grupului.
Ulterior, victima ar fi fost convinsă să retragă din contul său bancar suma de 700 000 de lei, pe care a lăsat-o, de asemenea, într-o locație indicată de membrii grupului. Totodată, aceasta ar fi fost determinată să extragă suma de 1 000 000 de lei din contul mamei sale și să o lase într-o pungă, într-o zonă forestieră din satul Goian, comuna Ciorescu.
La 8 mai 2026, învinuitul s-ar fi deplasat la locația indicată, de unde ar fi preluat și însușit suma de 1 000 000 de lei.
În total, victimei i-ar fi fost cauzat un prejudiciu material de 2 400 000 de lei.
Învinuitul nu și-a recunoscut vina în comiterea faptei imputate. Acesta riscă închisoare de până la 15 ani, cu amendă în mărime de până la 1 000 000 de lei și cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.
Persoana vizată beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.
Procuratura recomandă cetățenilor să fie vigilenți și să nu transmită bani sau date bancare persoanelor care se prezintă drept angajați ai băncilor, Poliției sau altor instituții, prin apeluri telefonice ori aplicații de mesagerie. În cazul unor astfel de solicitări, întrerupeți conversația și sesizați imediat Poliția.
Contact:
Direcția informare și comunicare cu mass-media
presapg@procuratura.md
- 96 vizualizări
