Arest preventiv, la solicitarea procurorilor, pentru bărbatul acuzat de aplicarea violenţei periculoase pentru viaţa și sănătatea oamenilor legii și vânat ilegal
Oficiul Dubăsari al Procuraturii Criuleni anunță că la 10 noiembrie 2026, urmare a demersului procurorului de caz, a fost aplicată măsura preventivă – arestul preventiv pe un termen de 30 de zile în privința bărbatului acuzat de braconaj și aplicarea violenței periculoase pentru viaţa și sănătatea oamenilor legii.
Potrivit învinuirii, cazul a avut loc la 07 noiembrie 2026, aproape de miezul nopții, în extravilanul satului Ustia din raionul Dubăsari, unde polițiștii desfășurau măsuri de prevenire și combatere a braconajului.
În timpul intervenției, oamenii legii au observat un automobil de marcă „Ford”, al cărui conducător, un bărbat de 40 de ani, nu s-a conformat somațiilor legale de a opri și și-a continuat deplasarea.
În timpul urmăririi, acesta ar fi tamponat intenționat partea stângă-față a automobilului de serviciu al Poliției, de marca „Dacia Duster”, după care și-a continuat deplasarea.
Ulterior, șoferul a pierdut controlul mașinii și a intrat în coliziune cu gardul unei gospodării. În urma incidentului, nici o persoană nu a avut de suferit.
Pe acest caz au fost inițiate două cauze penale: una pentru violența săvârșită asupra unor persoane cu funcţie de răspundere, iar cealaltă pentru vânatul ilegal.
În urma percheziției autorizate a automobilului, polițiștii au depistat în portbagaj trei mistreți.
Totodată a fost efectuată o percheziție la domiciliul învinuitului unde au fost depistate și ridicate obiecte relevante pentru urmărirea penală.
Acțiunile procesuale continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care a fost comisă fapta, inclusiv în vederea identificării și tragerii la răspundere a tuturor făptuitorilor.
Contact:
Direcția informare și comunicare cu mass-media
presapg@procuratura.md
- 1 просмотр
