A cerut bani pentru a influența angajații poliției în adoptarea unei soluții favorabile într-un dosar contravențional – inculpatul va sta 8 luni la închisoare pentru trafic de influență
Procuratura municipiului Chișinău informează despre condamnarea unui bărbat în vârstă de 47 de ani, pentru trafic de influență.
Instanța de judecată l-a recunoscut vinovat și i-a aplicat pedeapsa de 8 luni de închisoare cu executarea acesteia într-un penitenciar de tip semiînchis.
Potrivit materialelor cauzei, un bărbat care activa ca și taximetrist s-a ales cu un dosar contravențional după ce ar fi fost implicat într-un accident rutier în capitală.
La serviciu, acestuia i s-ar fi recomandat o persoană pentru consultanță în domeniul respectiv, pe care acesta a și telefonat-o.
În cadrul discuțiilor purtate prin intermediul aplicației „Viber” și prin apeluri telefonice, inculpatul a susținut că poate influența angajați ai poliției responsabili de examinarea accidentului rutier, pentru ca aceștia să adopte o soluție favorabilă bărbatului.
Astfel, la 25 octombrie 2024, urmărind obținerea unui folos material necuvenit, a pretins suma de 400 de euro.
Totodată, acesta a insistat ca suma de bani să fie transmisă într-un termen scurt, invocând faptul că examinarea cazului urma să aibă loc într-o perioadă restrânsă.
În instanță, inculpatul nu și-a recunoscut vina, susținând că suma solicitată reprezenta plata pentru servicii de consultanță și asistență juridică în domeniul accidentelor rutiere și nu pentru influențarea unor persoane publice.
Anterior, în anul 2024, inculpatul a fost recunoscut vinovat pentru escrocherie, însă a fost liberat de pedeapsa penală ca urmare a intervenirii termenului de prescripție.
Sentința poate fi atacată cu apel, la Curtea de Apel Centru.
Inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive de condamnare.
Contact:
Direcția informare și comunicare cu mass-media
presapg@procuratura.md
- 27 vizualizări
