Alte categorii de infracțiuni

 
 
 
 
 

Abuz de serviciu și escrocherie - și respectiv 8 ani de închisoare şi obligați să recupereze prejudiciul cauzat de peste 800 mii de lei

Subiecți:

Fost primar al satului Filipeni, raionul Leova și fratele acestuia


Sentința pronunțată:

Instanța l-a recunoscut pe fostul primar vinovat pe toate capetele de acuzare, condamnându-l prin cumul parțial al pedepselor la 7 ani de închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții publice pe un termen de 10 ani și funcții de administrare a societăților comerciale pe un termen de 3 ani. Fratele acestuia a fost condamnat la 8 ani de închisoare și privat de dreptul de a ocupa funcții de administrare a societăților comerciale pe un termen de 3 ani. În privința ambilor a fost aplicată măsura preventivă-arestarea preventivă. 
De asemenea, a fost admisă acțiunea civilă înaintată de AIPA și dispusă încasarea din contul inculpaților în contul părții vătămate, a prejudiciului material cauzat prin infracțiune în mărime de 815 125 de lei. 
Sechestrul aplicat pe bunurile fostului primar a fost menținut.


Fabula:

Primarul satului Filipeni, r-l Leova, acționând în comun cu fratele acestuia, care era fondatorul și administratorul unei companii, cât şi alte persoane, în perioada 2017-2019, având scopul înscrierii în documente oficiale date false, sub forma extraselor din Registrul de evidență  a contactelor de arendă ținut de satul Filipeni, ar fi înscris acte cu un conținut fals, autentificate prin ștampila primăriei, precum că societatea comercială administrată de fratele primarului ar deține mai multe terenuri în arenda. 
Ulterior, aceste extrase false au fost prezentate Agenției de Intervenții și Plăți in agricultură pentru obținerea subvențiilor la procurarea tehnicii și utilajelor agricole. Astfel, fiind cauzat un prejudiciu material în proporții considerabile în mărime de 814 125 de lei.

 
 
 
 
 
Pornită urmărirea penală: Disjunsă în anul 2023

Escrocherie și spălare de bani -15, respectiv 8 ani și 6 luni de închisoare cu executare

Subiecți:

Doi administratori 


Sentința pronunțată:

Instanța a dispus unuia din ei o pedeapsă cu închisoare pe termen de 15 ani, iar cel de-al doilea a primit o pedeapsă cu închisoare pe un termen de 8 ani și 6 luni. Ambii au fost privați de dreptul de a ocupa funcții legate de gestionarea și administrarea bunurilor materiale pe un termen de 5 ani. Pedeapsa urmând a fi pusă în aplicare după rămânerea definitivă a sentinței.

Totodată, a fost admisă parțial acțiunea civilă înaintată de către reprezentantul SA,,Banca de Economii”, fiind dispusă încasarea din contul unui inculpat prejudiciul în valoare de 73 727 733, 87 de lei și în mod solidar din contul ambilor inculpați suma de 10 924 396, 82 de lei. 


 


Fabula:

Unul dintre inculpați, fiind administratorul unei companii din Republica Moldova, în comun cu factorii de decizie ai unei companii nerezidente din Republica Panama, ar fi orchestrat o schemă de însușire în mod fraudulos a unor credite de la BC,,Banca de Economii" S.A. Astfel, inculpatul, ar fi prezentat informații false cu privire la rulajele companiei sale și ar fi obținut un credit în valoare de 1 500 000 de euro de la instituția bancară. În ziua primirii banilor, aceștia ar fi fost transferați pe contul companiei nerezidente și însușiți de inculpat și alte persoane. 

Ulterior, ar fi fost create alte 2 companii, pe numele altor persoane, și în același mod obținuți alte peste 2,8 milioane de euro. Cel de-al doilea inculpat ar fi fost una dintre persoanele pe numele căruia a fost deschisă una dintre cele 2 companii, prin intermediul căruia ar fi fost obținuți fraudulos și spălați - 500 000 de euro.


Expediat în judecată:

mai 2024

2023
Disjunsă cauza penală
mai 2024
Expediată în judecată
iunie 2025
Sentința pronunțată
 
 
 
 
 
Pornită urmărirea penală: iunie 2023

Acceptarea cu bună știință a finanțării partidului politic din partea unui grup criminal organizat - 6 ani și respectiv 5 ani de închisoare

Subiecți:

Deputat în parlament și soțul acesteia


Sentința pronunțată:

Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, i-a recunoscut vinovați pe deputata în Parlamentul Republicii Moldova, Irina Lozovan și soțul acesteia de acceptarea cu bună știință a finanțării partidului politic din partea unui grup criminal organizat (art. 42 alin. (2), art. 181/2 alin. (5) din Codul penal). 

Astfel,  instanța de judecată a dispus, o pedeapsă cu închisoare pe un termen de 6 ani în privința inculpatei Irina Lozovan și 5 ani în privința soțului ei, ambii fiind privați de dreptul de a ocupa funcții publice pe un termen de 5 ani. Totodată, mijloacele bănești în sumă de 30 000 de dolari SUA, recunoscute în calitate de corp delict și aflate în administrarea ARBI a CNA, au fost trecute în folosul statului. De asemenea, au fost confiscate două notebook-uri. 

În vederea asigurării executării sentinței cu închisoarea, în privința inculpaților a fost stabilită măsura preventivă – arestul preventiv, aceștia fiind anunțați în căutare.


Fabula:

Irina Lozovan, fiind deputat în Parlament și membră a Biroului Politic al Partidului Politic Partidul „RENAȘTERE”, acționând în mod intenționat şi prin înțelegere prealabilă cu soțul ei și alte persoane nestabilite la moment de organul de urmărire penală, care fac parte din conducerea Partidului „RENAȘTERE” și care au dreptul de gestionare a surselor financiare a acestuia, ignorând normele ce reglementează modul de finanțare a partidelor politice, ar fi acceptat cu bună știință finanțarea Partidului „RENAȘTERE”, din partea grupului criminal organizat condus de Ilan Șor.

Respectiv, din motiv că Partidului Politic „Șor” a fost declarat neconstituțional prin Hotărârea Curții Constituționale din data de 19 iunie 2023, Ilan Șor, având scopul menținerii controlului asupra unor procese politice, electorale, sociale din Republica Moldova, ar fi oferit membrului Biroului Politic al Partidului Politic Partidul „RENAȘTERE”, Lozovan Irina, mijloace bănești pentru identificarea cât mai multor primari și consilieri locali, pe care să-i convingă să adere la Partidul „RENAȘTERE”.

În scopul indicat, inculpații ar fi încercat să recruteze primarul orașului Ocnița, promițându-i 1 milion lei MDL personal și alți 1 milion lei MDL, alocați Primăriei pentru a fi utilizați la dezvoltarea infrastructurii orașului Ocnița, în vederea fortificării poziției electorale a Partidului „RENAȘTERE”.

Deși primarul orașului Ocnița a refuzat propunerea, inculpații ar fi continuat acțiunile de convingere și la 02 august 2023, soțul deputatei i-ar fi transmis primarului, suma de 30 000 dolari SUA, bani ridicați de către soțul Irinei Lozovan, de la sediul Partidului „RENAȘTERE”, care proveneau de la grupul criminal organizat, condus de Ilan Șor, fiind reținut și perchiziționat în aceeași zi.


Expediat în judecată:

noiembrie 2023

iunie 2023
Pornită urmărirea penală
noiembrie 2023
Expediată în judecată
martie 2024
Sentința pronunțată
 
 
 
 
 
Pornită urmărirea penală: iunie 2023

Corupere pasivă în proporții deosebit de mari, în interesul unui grup criminal organizat și pregătirea finanțării partidelor politice, din surse interzise de lege săvârșită în proporții mari - 12 ani de închisoare

Subiecți:

Deputat în Parlamentul Republicii Moldova


Sentința pronunțată:

Instanța de judecată a dispus, pentru concursul de infracțiuni comise, prin cumularea parțială a pedepselor, stabilirea unei pedepse definitive sub formă de închisoare pe un termen de 12 ani, cu amendă în mărime de  500 000 de lei, cât și privarea de dreptul de a ocupa funcții publice și de demnitate publică pe o perioadă de 12 ani. De asemenea, a fost dispusă și confiscarea specială a echivalentului sumei de 35 000 dolari SUA, cu titlu de contravaloare a mijloacelor bănești rezultate din infracțiune.


Fabula:

Inculpatul ar fi acceptat și primit servicii avia spre orașul Tel Aviv, Israel, avantaje necuvenite manifestate prin numirea acestuia în calitate de membru al Biroului politic a Partidului Politic Partidul „RENAȘTERE” și conducerea de facto a acestui partid, care să acționeze la indicațiile grupului criminal organizat, precum și bunuri sub formă de mijloace bănești (nu mai puțin de 35000 dolari SUA) de la grupul criminal organizat condus de Ilan Șor, pentru ca deputatul Nesterovschi Alexandr să părăsească fracțiunea parlamentară a Blocului Comuniștilor și Socialiștilor și să creeze o nouă fracțiune parlamentară, care să reprezinte interesele grupului criminal organizat.

De asemenea, acesta ar fi creat intenționat condiții pentru săvârșirea infracțiunii de finanțare ilegală a unui partid politic, pentru a-i asigura lui Ilan Șor, menținerea controlului asupra proceselor politice, electorale și sociale din Republica Moldova. În acest sens, a identificat o fostă deputată, care a denunțat aceste fapte organului de urmărire penală, căreia i-a propus să se alăture unui proiect politic inițiat de Ilan Șor, privind constituirea sau preluarea unor partide cu viziuni proeuropene, al cărei lider să fie ea, asigurând-o de faptul că partidul acesteia va fi susținut și finanțat de către grupul criminal organizat condus de Ilan Șor, iar despre acest fapt vor cunoaște doar ei.

Respectiv, pentru a o determina pe aceasta să accepte propunerea lui Ilan Șor, Alexandr Nesterovschi i-ar fi organizat ultimei o vizită în statul Israel, unde a discutat direct cu Ilan Șor. La scurt timp de la revenirea Arinei Spătaru din statul Israel, Alexandr Nesterovschi, sub controlul organului de urmărire penală, i-a transmis mijloace bănești în sumă de 50 000 dolari SUA, 100 000 lei MDL și un telefon mobil de model destinat discuțiilor securizate cu Ilan Șor. 


Expediat în judecată:

decembrie 2023

iunie 2023
Pornită urmărirea penală
decembrie 2023
Expediată în judecată
martie 2025
Sentința pronunțată
 
 
 
 
 
Pornită urmărirea penală: martie 2023

Contrabandă - 4 ani de închisoare cu suspendare și confiscarea în beneficiul statului a 400 000 Euro

Subiecți:

Cetățean străin


Sentința pronunțată:

Prin sentință din 20 martie 2024, instanța a acceptat acordul de recunoaștere a vinovăției  încheiat între învinuit și procuror, acesta fiind recunoscut vinovat de comiterea infracțiunilor incriminate, stabilindu-i o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 4 ani și 2 luni, cu suspendarea condiționată a pedepsei închisorii pe o perioadă de probațiune de 4 ani.

Subsidiar, mijloacele bănești depistate şi ridicate în cadrul percheziției și puse sub sechestru cu suportul Agenției de Recuperare a Bunurilor Infracționale, în valută străină în număr de 16.595.000 UAH, aproximativ 400.000 Euro, au fost confiscate în beneficiul statului.


Fabula:

În perioada ianuarie-martie 2023, inculpatul a introdus în Republica Moldova din Republica Turcia, mijloace financiare în sumă de 84.386.000 hrivne ucrainești (UAH), echivalent a peste 2 milioane Euro, care ulterior au fost scoase prin contrabandă și introduse pe teritoriul Ucrainei. Totodată, la 06 mai 2023, în circumstanțe identice, acesta urma să scoată prin contrabandă hrivne ucrainești în proporții deosebit de mari din Republica Moldova, dar fapta infracțională nu a fot realizată, fiind reținut de către angajații CNA și ridicați mijloace bănești de la acesta.


Expediat în judecată:

decembrie 2023

martie 2023
Pornită urmărirea penală
decembrie 2023
Expediată în judecată
martie 2024
Sentința pronunțată
 
 
 
 
 
Pornită urmărirea penală: septembrie 2023

Escrocherie și falsificarea documentelor oficiale -10 ani și 6 luni de închisoare și obligat să repare prejudiciul de peste 2,5 milioane de lei

Subiecți:

Director bancar


Sentința pronunțată:

La 09 ianuarie 2025, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani a condamnat directorul unei filiale a băncii BC „Moldindconbank” SA la o pedeapsă de 10 ani și 6 luni de închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții în domeniul financiar-bancar și de a exercita activități legate de administrarea și gestionarea banilor și altor bunuri materiale pe un termen de 5 ani. Acesta a fost găsit vinovat de comiterea infracțiunilor de escrocherie și falsificare a documentelor oficiale (conform art.190 alin.(5) și art.361 alin.(1) din Codul penal).


Fabula:

Inculpatul, în calitate de director al filialei unei bănci comerciale, ar fi abuzat de funcția sa pentru a falsifica mai multe documente bancare, precum cereri de deschidere a conturilor, declarații de identificare a beneficiarilor, ordine de încasare și eliberare a numerarului, precum și cereri de conversie a valutei. Falsificarea semnăturilor și a textelor din aceste documente a fost realizată în numele unor clienți ai băncii. Utilizând aceste documente false, inculpatul a deschis conturi bancare și a efectuat transferuri ilegale de bani din conturile clienților băncii în contul său personal.

Astfel, între aprilie 2012 și iunie 2013, au fost transferate aproximativ 900.000 de lei, cauzând un prejudiciu considerabil băncii și clienților acesteia.


Expediat în judecată:

martie 2024

septembrie 2013
Pornită urmărirea penală
martie 2014
Suspendată urmărirea penală
februarie 2023
Reluată urmărirea penală
martie 2024
Expediată în instanța de judecată
ianuarie 2025
Sentința pronunțată
 
 
 
 
 
Pornită urmărirea penală: august 2012

Escrocherie - 11 ani de închisoare și recuperarea prejudiciului de aproximativ 4,7 milioane lei

Subiecți:

persoană fizică


Sentința pronunțată:

Instanța de judecată l-a recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii de escrocherie și pentru concurs de infracțiuni l-a condamnat la 11 ani de închisoare, cu executare într-un penitenciar de tip închis. De asemenea, instanța l-a privat de dreptul de a ocupa funcția de administrator pe o perioadă de 5 ani. În privința inculpatului a fost menținută măsura preventivă arestarea preventivă, aplicată prin încheierea Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana din 08 august 2023, până la rămânerea definitivă a sentinței.

În plus, a fost admisă acțiunea civilă înaintată de Banca de Economii SA și dispusă încasare din contul inculpatului a sumei de aproximativ 4,7 milioane de lei.


Fabula:

În anul 2011, având o poziție de conducere într-o companie a abuzat de funcția sa pentru a convinge mai multe persoane să contracteze credite bancare pe numele lor (valoare totală de aproximativ 3.5 milioane lei), promițându-le, în schimb, diverse beneficii, inclusiv apartamente pe numele lor. Persoanele implicate nu aveau posibilitatea să obțină aceste credite în mod corect, însă, sub influența managerului, au semnat documente false.


Expediat în judecată:

octombrie 2023

august 2012
Pornită urmărirea penală
octombrie 2023
Expediată în judecată
decembrie 2024
Sentința pronunțată
 
 
 
 
 
Pornită urmărirea penală: septembrie 2023

Spălare de bani - 6,5 ani închisoare și confiscare de 1,3 milioane lei

Subiecți:

Administrator și fondator al unei companii


Sentința pronunțată:

Prin sentința din 29 noiembrie 2024, instanța de judecată a recunoscut vinovat un inculpat, de săvârșirea infracțiunii de spălare de bani (prevăzute de art. 45, art. 243, alin. (3), lit. b) din Codul penal), stabilindu-i pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 6 ani și 6 luni. Inculpatul a fost luat sub strajă din ședința de judecată, fiindu-i aplicată măsura preventivă arestarea preventivă, pentru asigurarea executării sentinței, până la devenirea definitivă a sentinței.

În același timp, instanța de judecată a dispus confiscarea în sumă de 1 300 000 lei de la inculpat și alte persoane participante la infracțiunea de spălare a banilor, în privința cărora cauzele penale se examinează în proceduri separate, care constituie bunuri convertite integral din bunurile rezultate din săvârșirea infracțiunii principale.


Fabula:

Un administrator și fondator al unei companii, acționând în complicitate cu un grup de persoane, dobândind prin înșelăciune de la „Banca de Economii” SA un credit în mărime de 42 500 000 lei, care, atât în perioada administrării acestuia, dar şi la expirarea termenului de rambursare, nu a fost restituit, astfel instituției financiare fiindu-i cauzat un prejudiciu în proporții deosebit de mari.

Ulterior, persoanele vizate, acționând în complicitate și având scopul sustragerii bunurilor altei persoane prin inducere în eroare, au dobândind în perioada lunii decembrie 2011, de la „Banca de Economii” SA, mijloace bănești în sumă de 4 400 000 lei, care, în scopul tăinuirii și deghizării originii sale ilicite, au fost transferați în adresa mai multor companii.

septembrie 2023
Pornită urmărirea penală
noiembrie 2023
Expediată în judecată
noiembrie 2024
Sentința pronunțată
 
 
 
 
 
Pornită urmărirea penală: martie 2016

Un fost director CSPLN, condamnat la 7 ani de închisoare, cu amendă și confiscare de 200 000 euro

Subiecți:

Fost director al Centrului Sportiv pentru Pregătirea Loturilor Naționale (CSPLN)


Sentința pronunțată:

Instanța a recunoscut vinovat directorul CSPLN, în comiterea infracțiunii de corupere pasivă (prevăzute de art. 324 alin. (5) lit. a) Cod penal), cu stabilirea pedepsei penale sub formă de 7 ani închisoare cu amendă în mărime de 160 000 lei şi cu privarea de dreptul de a ocupa funcţii publice pe un termen de la 10 ani, cu ispășirea pedepsei într-un penitenciar de tip închis, iar în calitate de măsură preventivă a fost aplicată obligarea de a nu părăsi țara.

Conform sentinței, au fost recunoscuți vinovați ex-Ministru al Tineretului și Sportului și directorul CSPLN, în comiterea art. 328 alin.(2) lit. a) Cod penal, fiind liberați de răspundere penală în legătură cu expirarea prescripției tragerii la răspundere penală. 

Instanța de judecată a dispus confiscarea a sumei de 200 000 euro din contul inculpatului cu trecerea în folosul statului. 

S-a admis acțiunea civilă înaintată de către partea vătămată Centrul Sportiv pentru Pregătirea Loturilor Naționale, în partea ce ține de încasarea prejudiciului material în mod solidar de la condamnați, în beneficiul părții vătămate, cu titlu de prejudiciu material cauzat prin infracțiune suma de 95 347,75 lei. 

Sechestrul aplicat asupra sumei de 8 100 dolari SUA, s-a menținut în vederea asigurării reparării prejudiciului cauzat de infracțiune.


Fabula:

În 2015, directorul CSPLN a pretins 200 000 euro de la administratorul unei companii, promițându-i că-i va da în folosință un teren ce aparținea Centrului sportiv și Ministerului Sportului, ca ulterior acesta să poată fi trecut din proprietate publică în privată, deși legislația stipulează expres că terenurile din domeniul public nu pot fi înstrăinate.


Expediat în judecată:

iulie 2023, Judecătoria Chișinău sediul Buiucani

martie 2016
Pornită urmărirea penală
iulie 2023
Expediată în judecată
octombrie 2024
Sentința pronunțată
 
 
 
 
 
Pornită urmărirea penală: octombrie 2024

Prima condamnare în dosarele de finanțare ilegală a unui partid politic – amendă și confiscare de peste 650 000 lei

Subiecți:

Persoană fizică


Sentința pronunțată:

Instanța a acceptat acordul de recunoaștere a vinovăției și a recunoscut persoana vinovată de comiterea infracțiunii de finanțare ilegală a unui partid politic, stabilindu-i o pedeapsă  sub formă de amendă în mărime de 45 000 lei. În scopul garantării achitării amenzii a fost menținut sechestrul asupra automobilului inculpatului.

Totodată, mijloacele bănești în mărime de 613 500 de lei au fost confiscate și trecute în folosul statului.


Fabula:

În martie 2024, inculpatul, acționând cu intenția de a finanța ilegal Partidul „Șansa” din surse interzise, a transmis unui bărbat un pachet în care se aflau 613 500 de lei, ce urmau a fi redistribuite, prin intermediari, către persoanele implicate în activitățile partidului, fără a respecta reglementările legale privind finanțarea politică.


Expediat în judecată:

octombrie 2024, Judecătoria Chișinău sediul Buiucani

octombrie 2024
Disjunsă urmărirea penală
octombrie 2024
Expediată în judecată