Alte categorii de infracțiuni
Spălare de bani - 6,5 ani închisoare și confiscare de 1,3 milioane lei
Administrator și fondator al unei companii
Prin sentința din 29 noiembrie 2024, instanța de judecată a recunoscut vinovat un inculpat, de săvârșirea infracțiunii de spălare de bani (prevăzute de art. 45, art. 243, alin. (3), lit. b) din Codul penal), stabilindu-i pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 6 ani și 6 luni. Inculpatul a fost luat sub strajă din ședința de judecată, fiindu-i aplicată măsura preventivă arestarea preventivă, pentru asigurarea executării sentinței, până la devenirea definitivă a sentinței.
În același timp, instanța de judecată a dispus confiscarea în sumă de 1 300 000 lei de la inculpat și alte persoane participante la infracțiunea de spălare a banilor, în privința cărora cauzele penale se examinează în proceduri separate, care constituie bunuri convertite integral din bunurile rezultate din săvârșirea infracțiunii principale.
Un administrator și fondator al unei companii, acționând în complicitate cu un grup de persoane, dobândind prin înșelăciune de la „Banca de Economii” SA un credit în mărime de 42 500 000 lei, care, atât în perioada administrării acestuia, dar şi la expirarea termenului de rambursare, nu a fost restituit, astfel instituției financiare fiindu-i cauzat un prejudiciu în proporții deosebit de mari.
Ulterior, persoanele vizate, acționând în complicitate și având scopul sustragerii bunurilor altei persoane prin inducere în eroare, au dobândind în perioada lunii decembrie 2011, de la „Banca de Economii” SA, mijloace bănești în sumă de 4 400 000 lei, care, în scopul tăinuirii și deghizării originii sale ilicite, au fost transferați în adresa mai multor companii.
Un fost director CSPLN, condamnat la 7 ani de închisoare, cu amendă și confiscare de 200 000 euro
Fost director al Centrului Sportiv pentru Pregătirea Loturilor Naționale (CSPLN)
Instanța a recunoscut vinovat directorul CSPLN, în comiterea infracțiunii de corupere pasivă (prevăzute de art. 324 alin. (5) lit. a) Cod penal), cu stabilirea pedepsei penale sub formă de 7 ani închisoare cu amendă în mărime de 160 000 lei şi cu privarea de dreptul de a ocupa funcţii publice pe un termen de la 10 ani, cu ispășirea pedepsei într-un penitenciar de tip închis, iar în calitate de măsură preventivă a fost aplicată obligarea de a nu părăsi țara.
Conform sentinței, au fost recunoscuți vinovați ex-Ministru al Tineretului și Sportului și directorul CSPLN, în comiterea art. 328 alin.(2) lit. a) Cod penal, fiind liberați de răspundere penală în legătură cu expirarea prescripției tragerii la răspundere penală.
Instanța de judecată a dispus confiscarea a sumei de 200 000 euro din contul inculpatului cu trecerea în folosul statului.
S-a admis acțiunea civilă înaintată de către partea vătămată Centrul Sportiv pentru Pregătirea Loturilor Naționale, în partea ce ține de încasarea prejudiciului material în mod solidar de la condamnați, în beneficiul părții vătămate, cu titlu de prejudiciu material cauzat prin infracțiune suma de 95 347,75 lei.
Sechestrul aplicat asupra sumei de 8 100 dolari SUA, s-a menținut în vederea asigurării reparării prejudiciului cauzat de infracțiune.
În 2015, directorul CSPLN a pretins 200 000 euro de la administratorul unei companii, promițându-i că-i va da în folosință un teren ce aparținea Centrului sportiv și Ministerului Sportului, ca ulterior acesta să poată fi trecut din proprietate publică în privată, deși legislația stipulează expres că terenurile din domeniul public nu pot fi înstrăinate.
iulie 2023, Judecătoria Chișinău sediul Buiucani
Prima condamnare în dosarele de finanțare ilegală a unui partid politic – amendă și confiscare de peste 650 000 lei
Persoană fizică
Instanța a acceptat acordul de recunoaștere a vinovăției și a recunoscut persoana vinovată de comiterea infracțiunii de finanțare ilegală a unui partid politic, stabilindu-i o pedeapsă sub formă de amendă în mărime de 45 000 lei. În scopul garantării achitării amenzii a fost menținut sechestrul asupra automobilului inculpatului.
Totodată, mijloacele bănești în mărime de 613 500 de lei au fost confiscate și trecute în folosul statului.
În martie 2024, inculpatul, acționând cu intenția de a finanța ilegal Partidul „Șansa” din surse interzise, a transmis unui bărbat un pachet în care se aflau 613 500 de lei, ce urmau a fi redistribuite, prin intermediari, către persoanele implicate în activitățile partidului, fără a respecta reglementările legale privind finanțarea politică.
octombrie 2024, Judecătoria Chișinău sediul Buiucani
Trafic de influență - 6 ani de închisoare și confiscarea a 227 000 dolari SUA
Fost viceprim-ministru al Republicii Moldova și vicepreședinte al Parlamentului în 2 legislaturi
Instanța a recunoscut inculpatul vinovat de comiterea traficului te influență, condamnându-l la 6 ani de închisoare, în penitenciar de tip semiînchis.
Totodată, s-a dispus confiscarea din contul condamnatului, în folosul statului a sumei de 227 000 dolari SUA, convertiți în monedă națională conform cursului din data executării Sentinței, fiind menținut sechestrul aplicat asupra bunurilor acestuia.
Conform investigațiilor, în decembrie 2009, inculpatul a solicitat pentru sine o sumă de 1 milion de euro de la administratorul unei persoane juridice. În schimbul banilor, acesta a promis că va influența președintele Curții Supreme de Justiție pentru a asigura admiterea recursului depus de o companie împotriva hotărârii Curții de Apel Economice, recurs care fusese depus de denunțător.
Ulterior, atât în luna decembrie 2009, cât și în martie 2011, inculpatul a primit de la denunțător două tranșe din suma solicitată, respectiv 117.000 dolari SUA și 110.000 dolari SUA (suma totală fiind echivalentul de peste 2,7 milioane de lei).
iunie 2018
Corupere pasivă, corupere activă și fals în acte publice - 6, 7 și 7 ani și 6 luni închisoare și amenzi și confiscări de peste 2.000.000 lei
Angajați ai subdiviziunilor teritoriale ai Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) Dubăsari şi Criuleni și două persoane fizice
În rezultatul analizei probatoriului administrat, la 09 august 2024, instanța a recunoscut vinovați doi angajați ANSA de corupere pasivă, condamnându-l pe unul la 7 ani și 6 luni de închisoare și pe ce-l de-al doilea la 7 ani de închisoare, cu executarea în penitenciar de tip închis, în ambele cazuri cu amendă de 400 000 lei, cu privarea de a ocupa funcții publice pe un termen de 10 ani.
Alți doi inculpați au fost recunoscuți vinovați de comiterea infracțiunii de corupere activă, fiind condamnați la câte 6 ani de închisoare, cu executare în penitenciar de tip semiînchis, cu amendă în mărime a câte 300 000 lei fiecare.
Totodată, s-a dispus confiscarea specială în mod solidar a sumei de 681.637,87 lei, din contul celor trei angajați ANSA cu titlu de contravaloare a mijloacelor bănești rezultate din infracțiuni, fiind menținut sechestrul asupra bunurilor acestora.
De asemenea, mijloacele bănești în sumă de 3.400 dolari SUA și 200 lei ridicați în cadrul percheziției, au fost trecuți în venitul statului, din momentul rămânerii definitive a sentinței.
În perioada septembrie 2018 – februarie 2019, trei angajați din cadrul subdiviziunilor teritoriale ANSA din regiunea Dubăsari și Criuleni, au implementat o schemă ilicită de eliberare a certificatelor fitosanitare pentru exportul fructelor și legumelor pe piața Federației Ruse.
mai 2020, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani
Trafic de influență - 3 ani de închisoare
Persoană fizică
Prin sentința din 17 iunie 2024, instanța a recunoscut vinovat inculpatul de comiterea infracțiunilor de trafic de influență (art. 326 alin.1 din Codul penal), iar, pentru concurs de infracțiuni, stabilindu-i o pedeapsă sub formă de închisoare pentru un termen de 3 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.
Totodată, de la inculpat au fost confiscate și trecute în folosul statului mijloacele bănești în suma de 5 000 Euro, cât și cele 8 000 Euro recunoscute în calitate de corp delict, cu titlul de bunuri rezultate din infracțiune.
Inculpatul, în perioada octombrie 2022 – septembrie 2023, a pretins și primit de la denunțător, mijloace bănești în sumă de 5 000 Euro, sub pretextul influenței asupra persoanelor publice străine din cadrul Ambasadei României, pentru a-i determina să urgenteze soluționarea procedurii de redobândire a cetățeniei române pentru soția denunțătorului și copii acestuia. Ulterior, sub același pretext a mai pretins suma de 7 000 Euro.
Tot el, în aceeași perioadă, aflând că o cunoștință a denunțătorului a fost reținută, sub pretextul influenței asupra persoanelor cu funcție de demnitate publică din cadrul Procuraturii și Instanțelor judecătorești, a pretins mijloace bănești în sumă de 35 000 Euro, pentru a-i determina să înlocuiască măsura preventivă, din arest preventiv în una mai blândă.
Ulterior, susținând că a influențat adoptarea soluției privind înlocuirea măsurii preventive, a redus suma pretinsă inițial - la 25 000 Euro. Astfel, sub controlul organului de urmărire penală, inculpatul a primit o parte din suma pretinsă în sumă de 8 000 Euro.
decembrie 2023, Judecătoria Chișinău sediul Buiucani, Judecătorul O. Bejenari
Escrocherie – 8 ani de închisoare și repararea prejudiciului de 175 000 EUR
fost președinte al Federației de Baschet din Republica Moldova
Prin sentință din 21 noiembrie 2023, instanța a recunoscut vinovat pe fostul Președinte al Federației de Baschet din RM de comiterea infracțiunii de escrocherie, condamnându-l la 8 ani de închisoare, cu dispunerea executării pedepsei în penitenciar de tip închis, precum și cu privarea de dreptul de a ocupa funcții publice și de a exercita activitate în sfera publică pe un termen de 3 ani. Totodată, fiind încasat din contul acestuia, în beneficiul părții civile, echivalentul în lei a sumei de 175 000 euro.
În anul 2014, Președintele Federației de Baschet din RM, a organizat o schemă întru dobândirea ilicită și sustragerea bunurilor unei companii străine, deținute de un cetățean al Republicii Slovace, urmare a inducerii în eroare aferent construcției unui complex sportiv multifuncțional în mun. Chișinău, pe un teren ce nu-i aparținea. Astfel, în urma acțiunilor inculpatului, companiei deținute de cetățeanul Slovaciei, i-a fost cauzat un prejudiciu patrimonial efectiv în sumă de 210 000 euro, ceea ce constituie proporții deosebit de mari, fiind încriminată săvârșirea infracțiunii de escrocherie (art. 190 alin. (6) din Codul penal).
iulie 2016, Judecătoria Chișinău s. Centru, Judecătorul C. Roșca
Escrocherie și trafic de influență - 8 ani de închisoare
președinta fundației Moldo-Olandeze „Salvați Copiii Străzii”
Prin sentință din 06 noiembrie 2023, instanța a recunoscut inculpata vinovată de comiterea infracțiunii de escrocherie și trafic de influență, stabilindu-i o pedeapsă cu 8 ani de închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis pentru femei, cu privarea de dreptul de ca ocupa funcții de administrare a bunurilor altor persoane pe un termen de 5 ani.
În anul 2014, președinta fundației Moldo-Olandeze „Salvați Copiii Străzii”, a dobândit de la denunțătoare prin înșelăciune și abuz de încredere mijloace bănești în sumă de 38 000 euro. În aceeași perioadă, sub același pretext (a unui împrumut), a dobândit ilicit de la denunțătoare 500 euro, neavând intenția de a restitui împrumutul acordat. Iar în 2015, sub pretextul influenței asupra magistraților din cadrul Curții Supreme de Justiție, a extorcat și a primit de la denunțătoare mijloace bănești în mărime de 3 000 euro, în vederea influențării magistraților să adopte o decizie favorabilă în cadrul unui litigiu civil, parte a căruia era fiului denunțătoarei. Faptele acesteia fiind prevăzute la art. 190 alin.(2) lit. c), 190 alin. (6) și 326 alin. (1) din Codul penal.
aprilie 2021, Judecătoria Chișinău s. Buiucani, Judecătorul V. Garabagiu
Trafic de influență – 5 ani de închisoare
specialist relații sociale a Structurii teritoriale pentru determinarea dizabilității și capacității de muncă Rezina
Prin sentință din 16 octombrie 2023, instanța a recunoscut vinovată inculpata de comiterea a 19 episoade de trafic de influență, și i-a stabilit pentru concurs real de infracțiuni, prin cumul parțial al pedepselor stabilite – pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 5 ani în penitenciar semiînchis pentru femei. Totodată, a fost aplicată confiscarea specială prin încasarea din contul inculpatei, cu trecerea în beneficiul bugetului de stat, a sumei ce depășește 107 000 lei.
Specialistul relații sociale a Structurii teritoriale pentru determinarea dizabilității și capacității de muncă Rezina, acționând în comun cu o altă colegă, au pretins și primit de la persoanele interesate în acordarea gradului de dizabilitate și/sau rudele acestora, care nu corespundeau criteriilor privind determinarea dezabilității, mijloace bănești ce variau între 4 000 și 18 500 lei, susținând că au influență asupra persoanelor publice din cadrul Serviciului pentru Determinarea Dezabilității și Capacității de Muncă, să-i determine pe aceștia să acorde gradul de dizabilitate solicitat. Aceasta a fost învinuită de săvârșirea a 19 episoade de trafic de influență (art. 326 alin.(2) lit. b) din Codul penal).
februarie 2023, Judecătoria Orhei s. Central, Judecătorul M. Proca
Corupere activă – 3 ani de închisoare și amendă în mărime de 200 000 lei
cetățeană a Ucrainei
Prin sentința din 19 aprilie 2023, instanța a recunoscut vinovată cetățeanca Ucrainei de comiterea coruperii active, stabilindu-i pedeapsa cu 3 ani de închisoare, cu executare în penitenciar pentru femei și amendă în mărime de 200 000 lei. Totodată, s-a dispus confiscarea din contul persoanei în beneficiul Statului a mijloacelor bănești în cuantum de 500 dolari SUA și telefonul mobil de model iPhone 8.
Cetățeana Ucrainei împreună cu o altă persoană, a promis și transmis unui angajat al Poliției de Frontieră, 500 dolari SUA pentru a permite scoaterea din Republica Moldova a unui minor fără nici un act de identitate, fiindu-i incriminată infracțiunea corupere activă (prevăzută la art. 325 alin.(2) lit. b) din Codul penal).
martie 2023, Judecătoria Edineț s. Central, Judecătorul G. Bârsan