ro | ru | en
Astăzi:18.01.2022
Noutăţi
Noutăţi
Anunţ
Аrhivă
Despre Procuratura Generală
Adunarea Generală a procurorilor
Consiliul Superior al Procurorilor
Colegiul pentru selecţia şi cariera procurorilor
Colegiul de evaluare a performanţelor procurorilor
Colegiul de disciplină şi etică
Acte normative
Informaţii
Transparenţa
Cooperarea internaţională
Pentru colaboratori
Asociaţia veteranilor Procuraturii Republicii Moldova
Organizaţii obşteşti
Informaţii de contact
Relaţii publice
Link-uri
Despre site

Republica Moldova, mun. Chisinau,
bd. Ștefan cel Mare și Sfînt, 73
Tel.: 828-373, 828-377, 828-348


Noutăţi | Noutăţi

C O M U N I C A T   D E   P R E S Ă
   
Cauza penală de învinuire a Primarului capitalei, trimisă în judecată

Urmărirea penală în dosarul referitor la parcările cu plată, ce îl vizează pe primarul Municipiului Chişinău, a fost finalizata, urmînd ca dosarul sa fie expediat în instanţa de judecată. 

Procuratura Anticorupţie a finalizat urmărirea penală în dosarul parcărilor cu plată în care este învinuit primarul general al Municipiului Chişinău şi expediază cauza în instanţa de judecată. Potrivit actului de învinuire, primarul capitalei a comis acte de corupere pasivă, în variantă agravată şi infracţiunea de trafic de influenţă, în variantă agravată, în următoarele circumstanţe: 

În perioada 2014-2015, Consiliul municipal Chişinău a aprobat Studiul final şi principiile generale de implementare a Strategiei pe termen lung de parcare în mun.Chişinău şi a dispus desfăşurarea procedurii de selectare a partenerului privat privind amenajarea, organizarea şi gestionarea parcărilor şi parcajelor controlate cu plată în municipiul Chişinău. Totodată, a fost aprobată şi componenţa Comisiei de selectare a partenerului privat, preşedintele acesteia fiind numit viceprimarul capitalei N.G.

În primăvara anului 2015, omul de afaceri P.A. stabileşte o întâlnire cu şeful Direcţiei generale transport public şi căi de comunicaţie a Primăriei mun.Chişinău, G.I., cunoscând că acesta este fost coleg de clasă al primarului general al mun. Chişinău, D.C., cu care se afla în relaţii apropiate. În cadrul întîlnirii, omul de afaceri îl roagă pe şeful Direcţiei să intervină pe lângă edilul capitalei pentru urgentarea concursului şi asigurarea câştigării licitaţiei de către compania EME PARKLEITSYSTEM GmbH. 

În continuarea acţiunii infracţionale, în cadrul unei alte intalniri, care a avut loc la sediul Primăriei municipiului Chişinău, G.I. i-a comunicat primarului despre propunerea omului de afaceri şi interesul acestuia pentru implementarea proiectului privind gestionarea parcărilor cu plată în Chişinău. După cum reiese din probele administrate la dosar, ulterior G.I. i-a transmis lui P.A. că, în schimbul a 26% din capitalul social al companiei, care va fi desemnată câştigătoare, ar putea să-l convingă pe primarul municipiului Chişinău şi pe alţi factori de decizie ai Primăriei să susţină acest proiect în forma avantajoasa pentru el. În aceste condiţii, G.I este ajutat de P.A., prin intermediul unor persoane de încredere, să înregistreze o companie off-shore în Cipru, care ulterior devine asociat al EME PARKLEITSYSTEM GmbH cu o cotă de 26 la sută. Potrivit mărturiilor oferite în cadrul anchetei, 26 la sută din veniturile companiei reprezenta acea recompensă pentru semnarea contractului de parteneriat public-privat între compania EME PARKLEITSYSTEM GmbH şi Primăria capitalei, dintre care 13 procente îi reveneau primarului şi alte 13 la sută şefului Direcţiei transport public şi căi de comunicaţie.

După ce compania din Cipru devine asociat al EME PARKLEITSYSTEM GmbH, primarul dă indicaţii pentru iniţierea licitaţiei, iar compania numită devine câştigătoare, conform înţelegerilor stabilite anterior intre persoanele menţionate. De asemenea, tot la indicaţiile primarului, viceprimarul semnează contractul fără avizul CMC, chiar dacă art. 30 din Legea nr. 179 din 10.07.2008, cu privire la parteneriatul public privat, stabileşte expres că, după desemnarea câştigătorului se negociază clauzele contractuale şi doar după aceasta proiectul se transmite spre aprobare şi semnare Consiliului Municipal Chişinău. Primarul capitalei a ignorat cu bună ştiinţă aceste prevederi legale şi a dispus începerea lucrărilor de proiectare, avizând personal pozitiv certificatele de urbanism, asa cum reiese din probele administrate în dosarul de urmărire penala. 

În aceste circumstanţe, prin acţiunile sale intenţionate, primarul municipiului Chişinău a săvârşit infracţiunea prevăzută de art.324 alin.(3) lit.a),b) Cod penal - coruperea pasivă, adică acceptarea şi primirea, prin mijlocitor, de către o persoană cu funcţie de demnitate publică, de bunuri în proporţii deosebit de mari, ce nu i se cuvin, pentru sine şi pentru o altă persoană, pentru a îndeplini şi a grăbi îndeplinirea unei acţiuni în exercitarea funcţiei sale. 

De asemenea, prin acţiunile sale intenţionate, primarul capitalei a comis, prin participaţie în calitate de autor infracţiunea prevăzută de art. art.42 alin.(2), 326 alin.(3) lit.a) Cod penal - traficul de influenţă, adică acceptarea şi primirea prin mijlocitor, de bunuri, în proporţii deosebit de mari, pentru sine şi pentru o altă persoană, de către o persoană care are influenţă şi care susţine că are influenţă asupra unor persoane publice, persoane cu funcţie de demnitate publică, pentru a-i face să îndeplinească şi să grăbească îndeplinirea unor acţiuni în exercitarea funcţiilor, indiferent dacă asemenea acţiuni au fost sau nu săvârşite.

În vederea excluderii oricăror influenţe asupra martorilor, unii dintre care exercită anumite funcţii în cadrul primăriei Chişinău, procurorii solicită Consiliului Municipal Chişinău suspendarea din funcţie a primarului general pe durata procesului de judecata. Este o măsură procesuala de constrîngere necesară pentru a preîntâmpina deteriorarea unor probe, falsificarea lor sau distrugerea, precum şi exercitarea de presiuni asupra unor funcţionari din Primărie, care în virtutea statutului funcţiei de demnitate publica pe care o deţine învinuitul, a subordonarii fata de acesta, ar putea fi supuşi presiunilor, lucru ce ar fi în detrimentul urmăririi penale şi ar putea afecta bună desfăşurare a procesului de judecată.

Secţia relaţii publice a Procuraturii Generale




Noutăţi Despre Procuratura Generală Adunarea Generală a procurorilor Consiliul Superior al Procurorilor Colegiul pentru selecţia şi cariera procurorilor Colegiul de evaluare a performanţelor procurorilor
Colegiul de disciplină şi etică Acte normative Informaţii Transparenţa Cooperarea internaţională Pentru colaboratori
Asociaţia veteranilor Procuraturii Republicii Moldova Organizaţii obşteşti Informaţii de contact Relaţii publice Link-uri Despre site

© 2008 Procuratura Generală a Republicii Moldova

Elaborarea şi suport tehnic: Centrul de telecomunicaţii speciale

Statistica vizitatorilor:33777579