 |
|
|
 |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
 |
|
|
 |
|
Republica Moldova, mun. Chisinau,
str. Banulescu - Bodoni, 26
Tel.: 212-042, 212-348, 221-059,
221-335 |
|
|
|
|
| Informaţii | Materiale cu caracter normativ şi informaţional |
|
|
Aprobat
prin ordinul Procurorului General
nr. 200/22 din 23 septembrie 2004
REGULAMENTUL privind actele normative ale Procuraturii
I. Dispoziţii generale
1.1. Regulamentul privind actele normative ale Procuraturii (оn continuare Regulament) este elaborat оn conformitate cu prevederile Constituţiei republicii, Legii privind actele normative ale Guvernului şi ale altor autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale, Legii cu privire la Procuratură, alte acte normative şi stabileşte regulile de iniţiere, elaborare, avizare, coordonare, emitere şi aplicare a actelor normative ale Procuraturii.
1.2. Оn sensul prezentului Regulament actul normativ ( ordin, dispoziţie, instrucţiune executorie, regulament şi hotărîre) este actul juridic, emis de Procurorul General, Colegiul Procuraturii şi alţi factori de decizie ai Procuraturii în temeiul şi întru executarea normelor constituţionale legale, altor acte normative care stabilesc reguli obligatorii de aplicare repetată la un număr nedeterminat de persoane şi situaţii identice.
II. Principii generale
La iniţierea, elaborarea, avizarea, emiterea şi aplicarea actului normativ se respectă principiile:
a)coerenţei, corelaţiei şi subordonării actului normativ legii şi actului normativ de nivel superior;
b)consecutivităţii şi echilibrului între reglementări;
c)fundamentării ştiinţifice;
d)consecvenţii şi stabilităţii normelor juridice;
e)transparenţei, publicităţii şi accesibilităţii.
III. Condiţiile generale obligatorii pe care trebuie să le întrunească actul normativ
3.1. Actul normativ trebuie să se integreze organic în sistemul legislaţiei, scop în care:
proiectul trebuie corelat cu prevederile actelor normative de nivel superior sau de acelaşi nivel, cu care se află în conexiune;
proiectul de act normativ оntocmit pe baza unui act de nivel superior nu poate depăşi limitele competenţei instituite prin acel act şi nici nu poate contraveni scopului, principiilor şi dispoziţiilor acestuia ;
c) reglementările de acelaşi nivel şi avînd acelaşi obiect, precum şi reglementările din alte materii conexe se cuprind, de regulă, într-un singur act normativ dacă sînt indispensabile realizării scopului urmărit prin acest act;
d) o reglementare din aceeaşi materie şi de acelaşi nivel poate fi cuprinsă într-un alt act normativ dacă are caracter special faţă de actul ce cuprinde reglementarea generală în materie;
e) caracterul special al unei reglementări se determină în funcţie de obiectul acesteia, circumstanţiat la anumite categorii de situaţii, şi de specificul soluţiilor normative pe care le instituie;
f) reglementarea este derogatorie dacă soluţiile normative referitoare la o situaţie determinată cuprind norme diferite în raport cu reglementarea – cadru în materie, reglementarea păstrîndu-şi caracterul său general obligatoriu pentru toate celelalte cazuri;
g) apărarea drepturilor, libertăţilor, intereselor legitime ale cetăţenilor, egalitatea şi echitatea socială constituie o condiţie obligatorie a oricărui act normativ;
h) actul normativ trebuie să întrunească condiţiile legalităţii, accesibilităţii, preciziei şi, o dată intrat în vigoare, este executoriu şi opozabil tuturor subiectelor de drept;
i) actul normativ trebuie să fie întocmit cu respectarea tehnicii legislative şi normelor limbii literare.
IV. Ierarhia actelor normative şi categoriile lor
4.1. Ierarhia actelor normative ale Procuraturii se structurează în funcţie de categoria acestora şi de locul organului competent de a le emite în sistemul Procuraturii.
4.2. Corelaţia actelor normative se stabileşte în funcţie de competenţa şi statutul organului emitent, de caracterul actelor, de numărul organelor Procuraturii şi de drept şi al persoanelor care le vor aplica, precum şi de importanţa generală.
4.3. Оn condiţiile legii, Procurorul General revocă, suspendă sau abrogă, după caz, actele emise de conducătorii organelor Procuraturii ierarhic inferiori dacă ele contravin legii.
4.4. Оn funcţie de ierarhia lor actele normative se clasifică astfel:
a) ordinele, dispoziţiile, regulamentele şi instrucţiunile executorii emise de Procurorul General;
b) hotărîrile Colegiului Procuraturii;
c)dispoziţiile adjuncţilor Procurorului General şi conducătorilor subdiviziunilor Procuraturii Generale;
d) ordinele, dispoziţiile, regulamentele şi instrucţiunile emise de Procurorul Găgăuziei şi procurorul municipiului Chişinău;e) ordinele, dispoziţiile, instrucţiunile şi regulamentele procurorilor municipiilor Bălţi, Bender, Comrat, Tiraspol, sectoarelor municipiului Chişinău, procuraturilor de transport, militare, anticorupţie, raionale şi procuraturile din cadrul UTA Găgăuzia.
4.5. Actele normative adoptate de Procurorul General şi Colegiul Procuraturii sînt emise pentru executarea atribuţiilor constituţionale şi legale care le revin organelor Procuraturii, precum şi pentru organizarea executării legilor şi altor acte normative.
4.6. Deciziile Procurorului General cu un caracter normativ, care stabilesc reguli obligatorii de aplicare repetată la un număr nedeterminat de situaţii identice sau care au importanţă generală ori ţin de aplicarea legislaţiei muncii se elaborează sub formă de ordine.
4.7. Deciziile Colegiului Procuraturii care au un caracter normativ se elaborează sub formă de hotărîri.
4.8. Ordinele sau hotărîrile se elaborează sub formă de:
a) acte care conţin norme de drept pentru exercitarea atribuţiilor şi pentru organizarea executării legilor;
b) acte cu privire la modificarea, completarea sau abrogarea actului ori actelor emise anterior;
c) acte de unificare a unor acte оn vigoare emise anterior ;
d) acte de interpretare a unei norme din actul normativ departamental;
e) acte de aprobare a proiectelor de acte normative departamentale (regulamente, instrucţiuni).
4.9. Dispoziţiile sînt emise de Procurorul General, adjuncţii Procurorului General şi conducătorii subdiviziunilor Procuraturii Generale în vederea realizării actelor normative indicate în pct. 4.4. lit. a) şi b), precum şi a atribuţiilor prevăzute în pct. 4.5. din prezentul Regulament.
4.10. Procurorul Găgăuziei şi procurorul municipiului Chişinău emit actele indicate în pct.4.4. lit. d) din prezentul Regulament întru executarea actelor normative emise de Procurorul General şi Colegiul Procuraturii, ele fiind obligatorii spre executare de căre lucrătorii organelor Procuraturii din teritoriul respectiv.
4.11. Procurorii procuraturilor municipiilor Bălţi, Bender, Comrat, Tiraspol, sectoarelor municipiului Chişinău, procuraturilor de transport, militare, anticorupţie, raionale şi procuraturilor din cadrul UTA Găgăuzia emit actele indicate în pct.4.4. lit.e) din prezentul Regulament întru executarea actelor organelor Procuraturii ierarhic superioare, ele fiind obligatorii spre executare de către lucrătorii organelor din subordine.
4.12. Actele emise de conducătorii organelor Procuraturii menţionaţi în pct. 4.10. şi 4.11 sînt de aceeaşi categorie cu actele ierarhic superioare care urmează să fie executate, dacă ele nu prevăd altfel. Întru executarea hotărîrilor Colegiului Procuraturii sau оn cazurile de aplicare a legislaţiei muncii sînt emise ordine.
4.13. Оntru executarea atribuţiilor care le revin organelor Procuraturii, altor organe de drept şi autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale pot fi emise acte normative comune (ordine, dispoziţii, regulamente, instrucţiuni), care sînt aprobate de conducătorii organelor Procuraturii nominalizate în pct. 4.4. din Regulament şi conducătorii altor autorităţi şi sînt obligatorii spre executare de către lucrătorii acestor organe din teritoriul respectiv.
4.14. Regulamentele sоnt emise оntru executarea prevederilor actelor legislative şi normative şi constituie totalitatea normelor şi regulilor care stabilesc şi asigură ordinea şi buna activitate a organelor Procuraturii.
4.15. Instrucţiunile sînt emise în scopul îndeplinirii unor anumite acţiuni ce ţin nemijlocit de specificul activităţii Procuraturii, organelor de drept şi de control din teritoriul respectiv sau de explicarea modului de aplicare de către aceste organe a unor domenii ale legislaţiei.
4.16. Оntru executarea actelor normative ale Procuraturii, оn paralel cu instrucţiunile, pot fi emise în condiţiile legii indicaţii, prescripţii, îndrumare, reguli etc.
4.17. La emiterea actelor menţionate în pct.4.4. lit. c) şi d) se ţine cont de caracterul subordonării lor actelor de nivel superior şi de faptul că ele nu pot contravine acestora.
V. Elaborarea proiectului de act normativ
5.1. Pentru organizarea executării actelor legislative, altor acte normative Procuratura Generală adoptă programe anuale, semestriale sau trimestriale (după caz) de elaborare a proiectelor de acte normative care cuprind denumirile actelor ce urmează a fi elaborate, domeniile ce urmează a fi reglementate, subdiviziunile şi persoanele care le vor elabora, termenele de prezentare, alte momente legate de realizarea lor.
5.2. Programul este prezentat Procurorului General de către secţia legislaţie, analiză şi statistică. La întocmirea programului de elaborare a proiectelor de acte normative se iau în considerare prevederile ce ţin de organizarea executării actelor legislative şi normative, de propunerile în acest sens ale subdiviziunilor Procuraturii Generale, procuraturilor teritoriale şi specializate.
5.3. Programul de elaborare a proiectelor de acte normative poate fi
modificat şi completat de Procurorul General din propria iniţiativă sau la propunerea subdiviziunilor Procuraturii Generale, procuraturilor teritoriale şi specializate.
5.4. Proiectele de acte normative se elaborează de subdiviziunile Procuraturii Generale în conformitate cu Programul de elaborare a proiectelor de acte normative, precum şi din însărcinarea Parlamentului, Preşedintelui republicii sau Guvernului.
5.5. Elaborarea proiectului de act normativ se efectuează de una sau mai multe subdiviziuni ale Procuraturii Generale ori de persoanele numite prin ordinul Procurorului General.
5.6. Dacă elaborarea proiectului de act normativ a fost pusă în sarcina cîtorva subdiviziuni ale Procuraturii Generale, procesul de elaborare va fi organizat de organul însărcinat de Procurorul General sau de organul care figurează primul pe listă.
5.7. Subdiviziunile Procuraturii Generale care participă la elaborarea proiectului de act normativ:
- desemnează persoanele care vor lucra asupra proiectului;
- оnaintează propuneri privind problemele ce ţin de competenţa lor;
- prezintă organului care elaborează proiectul materialele şi argumentările necesare.
5.8. Conducătorul subdiviziunii care elaborează proiectul de act normativ convoacă, după caz, pentru examinarea problemelor principale cuprinse în proiect lucrătorii detaşaţi ai subdiviziunilor care participă la elaborarea proiectului, indicate în însărcinare.
5.9. Dacă în timpul elaborării proiectului de act normativ apar noi circumstanţe sau dacă proiectul se elaborează din oficiu, subdiviziunea care elaborează proiectul trebuie să determine alte organe ale Procuraturii interesate în problemele abordate şi să le antreneze la elaborarea proiectului.
5.10. La elaborarea proiectelor de acte normative pot fi antrenaţi specialişti din diverse domenii ale ştiinţei, instituţii ştiinţifice şi colaboratori ştiinţifici.
5.11. La elaborarea proiectului de act normativ vor participa оn mod obligatoriu lucrătorii secţiei legislaţie, analiză şi statistică.
VI. Termenul de elaborare
6.1. Proiectul actului normativ se elaborează în termenul indicat în Programul de elaborare a proiectelor actelor normative. Termenul de elaborare a proiectului poate fi prelungit de Procurorul General. În cazul elaborării proiectelor de acte normative la însărcinarea Preşedintelui republicii, Parlamentului sau Guvernului se va lua în consideraţie termenul indicat de autorităţile respective.
6.2. Pregătirea proiectelor de acte normative se efectuează, de regulă, în următoarele termene:
a) proiectele regulamentelor, instrucţiunilor – pînă la 2 luni;
b) proiectele ordinelor şi dispoziţiilor – pînă la 10 zile.
6.3. Оn termenele de elaborare a proiectelor de acte normative se include şi timpul rezervat pentru coordonare cu adjuncţii Procurorului General, şeful Aparatului Procurorului General, conducătorii direcţiilor Procuraturii Generale şi avizarea lor de către alte subdiviziuni ale Procuraturii Generale, procuraturile teritoriale şi specializate.
VII. Etapele principale ale elaborării proiectului
7.1. Proiectul de act normativ se elaborează în cîteva etape consecutive, conform regulilor şi normelor tehnicii legislative.
7.2. Elaborarea proiectului de act normativ include:
examinarea propunerilor, documentarea şi luarea deciziei corespunzătoare;
оntocmirea textului;
fundamentarea;
coordonarea şi/sau avizarea;
definitivarea.
VIII. Examinarea propunerilor, documentarea şi luarea deciziei corespunzătoare
8.1. Pоnă la elaborarea proiectului actului normativ subdiviziunile Procuraturii Generale care participă la elaborarea proiectului vor prezenta în conformitate cu prevederile pct. 5.7 din prezentul Regulament organului responsabil pentru elaborarea proiectului propuneri privind problemele ce ţin de competenţa lor, care urmează a fi luate în consideraţie la întocmirea proiectului. Asemenea propuneri pot fi solicitate după necesitate şi de la alte subdiviziuni ale Procuraturii Generale sau de la procuraturile teritoriale şi specializate care nu sînt antrenate nemijlocit la elaborarea proiectului actului normativ.
8.2. Actul normativ trebuie să instituie reguli necesare, suficiente şi posibile, care să conducă la o cît mai mare stabilitate şi eficienţă normativă.
8.3. Pentru fundamentarea unei noi reglementări se va porni de la dezideratele sociale prezente şi de perspectivă, precum şi de la insuficienţele actelor normative în vigoare.
8.4. Оn activitatea de documentare pentru fundamentarea proiectului de act normativ se va studia legislaţia în vigoare în acel domeniu, practica judiciară, practica internaţională, precum şi doctrina juridică în materie.
IX. Оntocmirea textului şi fundamentarea proiectului
9.1. Оn baza activităţii de documentare, grupul de lucru întocmeşte textul iniţial al proiectului de act normativ.
9.2. Proiectul de act normativ poate să cuprindă definiţia termenilor juridici, tehnici, economici şi a altor termeni speciali de circulaţie restrînsă.
9.3. Concomitent cu elaborarea proiectului de act normativ, grupul de lucru оntocmeşte o notă de argumentare (informativă), care include:
condiţiile ce au impus elaborarea proiectului, argumentele necesare, prognozele şi consecinţele realizării lor;
principalele prevederi, locul actului оn sistemul de acte normative, evidenţierea elementelor noi;
fundamentarea economico-financiară în cazul în care realizarea noilor reglementări necesită cheltuieli financiare şi de altă natură;
materiale informative şi analitice.
X. Limbajul şi expresia juridică
10.1. Textul proiectului de act normativ se elaborează în limba de stat cu traducere în altă limbă conform legislaţiei şi cu respectarea regulilor expuse în prezentul articol.
10.2. Conţinutul proiectului se expune în limbă simplă, clară şi concisă, pentru a se exclude orice echivoc, cu respectarea strictă a regulilor gramaticale şi de ortografie. Nu se admite folosirea arhaismelor şi regionalismelor. Textul punctelor trebuie să aibă un caracter dispozitiv, să prezinte norma instituită fără explicaţii sau justificări.
10.3. Se interzice folosirea neologismelor dacă există sinonime de largă răspîndire.
10.4. Proiectul de act normativ оntocmit оn limba de stat este tradus оn mod obligatoriu оn limba rusă.
XI. Redactarea actelor normative
11.1. Оn actul normativ se expun mai оntоi dispoziţiile generale, urmate de cele concrete, în legătură logică între ele.
11.2. Norma actului normativ trebuie exprimată laconic, evitîndu-se atît formulările generalizate, vagi, cît şi cele excesiv detaliate.
11.3. Titlul actului normativ, denumirile părţilor, titlurilor, capitolelor şi ale secţiunilor se formulează laconic, astfel încît să reflecte esenţa reglementărilor.
11.4. Referirea la un alt act normativ se face printr-o formulă în care se arată categoria juridică a actului, titlul, care include numărul şi data emiterii sau numai categoria juridică şi numărul actului dacă astfel se exclude orice confuzie.
11.5. Referirea la normele unui act normativ concret se poate face printr-o normă expresă la întreg actul sau numai la o parte a lui.
11.6. Оn referirea la un tratat internaţional se indică denumirea lui completă, precum şi a actului de ratificare, acceptare, aprobare sau de aderare la el.
11.7. Оn actul normativ se pot reproduce, pentru expuneri mai detaliate, reglementări din acte normative de nivel superior. În cazul în care, pentru înţelegerea corectă şi completă a actului normativ, este necesară reproducerea unor prevederi din actul normativ de nivel superior, acestea se reproduc întocmai.
11.8. Referirea la alte puncte din acelaşi act se face în cazul necesităţii de a se menţiona raporturile dintre reglementări sau de a se evita repetarea.
XII. Coordonarea şi avizarea proiectului
12.1. Оnainte de a fi prezentat spre aprobare Procurorului General, proiectul de act normativ este coordonat cu adjuncţii Procurorului General, şeful Aparatului Procurorului General şi şefii de direcţii şi se avizează în mod obligatoriu de subdiviziunile implicate direct în soluţionarea problemelor incluse în proiect şi de alte organe interesate, precum şi de subdiviziunile în a căror sarcină este pusă avizarea obligatorie.
12.2. Coordonarea proiectului de act normativ se confirmă prin fişa de coordonare în care se indică funcţia, numele şi prenumele celui care coordonează, data coordonării, semnătura, precum şi obiecţiile existente. Obiecţiile şi completările se expun pe o foaie aparte, care e o parte integrantă a fişei.
12.3. După ce este avizat în condiţiile pct.12.1., proiectul de act normativ se avizează în mod obligatoriu, pînă la prezentare spre aprobare Procurorului General, de către secţia legislaţie, analiză şi statistică. Proiectele de acte normative a căror realizare necesită alocări de mijloace financiare sau sînt din domeniul salarizării sînt avizate în mod obligatoriu de Direcţia administrativ-economică. Proiectele ce ţin de domeniul aplicării legislaţiei muncii sînt avizate obligatoriu de Direcţia resurse umane.
XIII. Termenul de coordonare şi avizare a proiectului
13.1. Proiectul de act normativ, оnsoţit de o notă informativă, prezentat spre avizare este examinat în termen de 10 zile. Dacă proiectul este voluminos ori complex sau dacă se cere avizarea lui de către procuraturile teritoriale şi specializate, termenul este de pînă la o lună în cazul în care Procurorul General nu a stabilit altfel.
13.2. Termenul de coordonare a proiectului actului normativ de către persoanele indicate în pct. 12.1. din prezentul Regulament este de pînă la 3 zile.
13.3 Nerespectarea termenelor prevăzute în pct. 13.1. de către conducătorii organelor atrage după sine răspundere disciplinară.
XIV. Definitivarea
14.1. Organul care a elaborat proiectul de act normativ оl definitivează conform avizelor.
14.2. Оn caz de divergenţe, subdiviziunea care a elaborat proiectul de act normativ va organiza o dezbatere cu subdiviziunile sau organele interesate pentru a se decide pe principii reciproc acceptabile. În cazul în care divergenţele nu au fost soluţionate se va întocmi tabelul divergenţelor cu argumentarea neacceptării propunerilor care se anexează la proiect şi se prezintă Procurorului General.
14.3. După primirea avizelor la proiectul actului normativ, grupul de lucru întocmeşte varianta lui finală.
XV. Prezentarea proiectului de act normativ Procurorului General pentru aprobare
15.1. Proiectul de act normativ elaborat se prezintă Procurorului General pentru adoptare în termenele stabilite de el sau în Programul de elaborare a proiectelor actelor normative.
15.2. La proiectul de act normativ se anexează în mod obligatoriu: nota de argumentare (informativă);
fişa de coordonare a proiectului de şefii direcţiilor, şeful Aparatului Procurorului General şi adjuncţii Procurorului General;
оn caz de necesitate, avizele altor subdiviziuni ale Procuraturii Generale, procuraturilor teritoriale şi specializate;
lista actelor condiţionate care trebuie să fie elaborate sau revizuite în legătură cu emiterea actului normativ;
tabelul divergenţelor;
Pot fi anexate şi alte acte necesare.
15.3.Materialele enumerate оn pct.15.2. trebuie să cuprindă:
referirile, după caz, la actul de bază în a cărui executare se emite actul normativ;
rezultatele cercetărilor, evaluările statistice, consultările specialiştilor;
argumentările economico-financiare dacă aplicarea actului normativ necesită cheltuieli financiare, asigurări materiale şi de alt gen. referirile la legislaţia naţională şi actele normative internaţionale în domeniul respectiv.
XVI. Modificarea, completarea şi abrogarea actului normativ
16.1.Modificarea actului normativ constă în schimbarea expresă a textului unor puncte ori alineate ale acestuia şi în redarea lor într-o nouă formulare.
16.2.Pentru exprimarea normativă a intenţiei de modificare a actului normativ se nominalizează expres textul vizat, cu toate elementele de identificare necesare, iar dispoziţia propriu-zisă se formulează utilizîndu-se sintagma "se modifică şi va avea următorul cuprins:", urmată de redarea noului text. Pot fi redate într-o nouă formulare doar unele părţi (alineate, subpuncte) ale punctelor. Totodată, actul normativ poate fi expus în întregime într-o nouă formulare.
16.3. Completarea actului normativ constă în introducerea unor noi dispoziţii cuprinzînd soluţii normative şi ipoteze suplimentare.
16.4. Prevederile cuprinse оntr-un act normativ contrare unei noi reglementări de acelaşi nivel sau de nivel superior trebuie abrogate. Abrogarea poate fi totală sau parţială.
XVII. Interpretarea
17.1. Interpretarea actelor normative reprezintă un sistem de operaţiuni logice prin care explică sensul exact şi complet al dispoziţiilor normative.
17.2. Prin interpretare se oferă soluţii juridice de realizare a normei de drept оn sensul exact.
17.3. Interpretarea se face prin acte normative de interpretare de acelaşi nivel cu actul vizat sau prin actul care a fost aprobat.
17.4. Interpretarea actelor normative ale Procuraturii ţine de competenţa
subdiviziunilor sau organelor care le-au emis.
XVIII. Aplicarea actului normativ оn timp
18.1. Actul normativ se consideră în vigoare şi are putere juridică de la data semnării de către Procurorul General, conducătorii organelor Procuraturii care dispun de acest drept şi de la data adoptării lui în şedinţa Colegiului Procuraturii.
18.2. Actul normativ se aplică fără limită de timp, dacă în textul lui nu este prevăzut altfel.
18.3. Actul normativ sau o parte a lui poate avea aplicare temporară.
În acest caz, în actul normativ se indică termenul de aplicare ori evenimentul la a cărui survenire actul normativ sau partea lui îşi încetează acţiunea.
XIX. Оncetarea acţiunii actului normativ
19.1. Acţiunea actului normativ încetează dacă acesta:
a) este abrogat;
b) este declarat neconstituţional sau ilegal prin hotărîre definitivă a instanţei competente;
c) a expirat оn termen;
d) s-a consumat ( este executat);
e) este revocat, suspendat sau anulat de Procurorul General оn condiţiile pct. 4.3. din prezentul Regulament.
XX. Principiile generale privind sistematizarea actelor normative
20.1. Sistematizarea actelor normative оnseamnă organizarea lor după anumite criterii pentru facilitarea utilizării normelor juridice şi aplicarea lor uniformă.
20.2. Principala modalitate de sistematizare a actelor normative este оncorporarea, care reprezintă o sistematizare simplă a actelor după criteriul cronologic, alfabetic, al ramurii de drept, în culegeri de acte normative.
XXI. Evidenţa actelor normative în organele Procuraturii
Numărul şi data actului normativ:
21.1. Actele normative ale Procuraturii Generale se оnscriu оn Registrul actelor normative ale Procuraturii Generale, evidenţa cărora este ţinută de subdiviziunea respectivă a Aparatului Procurorului General. Evidenţa actelor normative emise de conducătorii altor organe ale Procuraturii este ţinută de organele respective.
21.2. Evidenţa actelor normative cu caracter personal emise întru executarea legislaţiei muncii şi în legătură cu relaţiile de muncă şi a actelor juridice de o singură aplicare este ţinută de Direcţia resurse umane.
21.3. Evidenţa actelor normative şi a actelor juridice de o singură aplicare cu caracter operativ este ţinută de subdiviziunea respectivă a Aparatului Procurorului General.
21.4. Evidenţa actelor normative cu caracter operativ este ţinută de secţia controlul activităţii operative de investigaţii şi asigurarea regimului secret în organele Procuraturii.
21.5. La emiterea actului normativ acestuia i se atribuie un număr oficial, care îl identifică şi care este citat împreună cu actul.
21.6. Numerele actelor normative se atribuie оncepоnd de la cifra 1 оn fiecare
an calendaristic. Data actului normativ este data emiterii lui. .
21.7. Originalul actelor normative ale Procuraturii se păstrează în arhiva Procuraturii Generale cu menţiunea "Se păstrează permanent".
XXII. Expertiza juridică, înregistrarea şi publicarea actelor normative
22.1. Actele normative ale Procuraturii emise de Procurorul General şi Colegiul Procuraturii după aprobarea lor sînt supuse expertizei juridice şi înregistrării de stat în modul şi condiţiile stabilite.
22.2. Sоnt supuse оnregistrării de stat actele normative care:
a) sоnt elaborate оntru executarea actelor legislative şi normative;
b) reglementează activitatea organelor Procuraturii;
c) poartă un caracter interdepartamental.
22.3. Nu sоnt supuse оnregistrării de stat actele normative:
a) cu caracter personal;
b) de aplicare unică;
c) emise оntru executarea actelor normative ierarhic superioare care nu conţin norme juridice.
22.4. Actele normative emise care sоnt supuse оnregistrării de stat, în termen de 10 zile după semnarea lor, sînt remise Ministerului Justiţiei în trei exemplare (originalul şi 2 copii), în limbile de stat şi rusă şi pe suport electronic, pentru expertiză juridică şi înregistrarea de stat. La actul normativ se anexează în mod obligatoriu nota de argumentare (informativă).
22.5. Actele normative supuse expertizei juridice şi înregistrării de stat sînt publicate în Monitorul Oficial în condiţiile legii.
Odată cu aprobarea şi punerea în aplicare a Codurilor Penal şi Procedură penală s-au schimbat esenţial funcţiile şi atribuţiile procurorului, atît în cadrul urmării penale, cît şi instanţa de judecată.
Astfel conform art.51 alin.(1) CPP procurorul este persoana cu funcţii de răspundere care, în limitele competenţei sale, exercită în numele statului urmărirea penală, reprezintă învinuirea în instanţă, exercită şi alte atribuţii prevăzute de prezentul cod. Procurorul care participă la judecarea cauzei penale are funcţii de acuzator de stat.
La aplicarea pedepsei munca neremunerată în beneficiul comunităţii – procurorul apare în trei ipostaze:
- în cadrul urmăririi penale;
- în instanţa de judecată;
- în faza de executare a măsurilor de pedepse.
1. Conform art.52 CPP, procurorul conduce nemijlocit urmărirea penală în condiţiile legii şi pe art.153;157 alin.(1); 177 alin.(1), 178 alin.(1); 182; 183 alin.(1); 186 alin.(2); 187 alin.(1); 190 alin.(1); 192 alin.(1); 194; 196 alin.(1); 197 alin.(1); 198 alin.(1); 199 alin.(1); 202; 203; 204 alin.(1); 221; 222 alin.(1); 231; 232; 233; 234; 241; 249; 255; 256; 261; 264; 287; 288; 303; 311; 349; 351; 352; 355; 357 Cod penal care prevăd că pedeapsa alternativă – munca neremunerată în folosul comunităţii.
2. Potrivit art.53 pct.7, Cod de procedură penală, procurorul îşi expune părerea în dezbaterile judiciare asupra faptei infracţionale săvîrşite de inculpat, încadrării ei în baza legii penale şi pedepsei care urmează a fi aplicată. În scopul aplicării corecte a măsurii de pedeapsă – munca neremunerată în folosul comunităţii e necesar de a ţine cont de criteriile generale de individualizare a pedepsei. În acest context trebuie de stabilit circumstanţele care îl caracterizează pe inculpat. Criteriile generale de individualizare a pedepsei sunt stipulate în art.75 alin.(1) Cod penal care prevede că la stabilirea categoriei şi termenului pedepsei, inclusiv şi a muncii neremunerate în folosul comunităţii se ţine cont de gravitatea infracţiunii săvîrşite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de circumstanţele cauzei care atenuează sau agravează răspunderea, de influenţă a pedepsei aplicate asupra corectării şi reeducării vinovatului, precum şi de condiţiile de viaţă ale familiei acestuia.
3. Un rol foarte important la punerea in executare a sentinţelor privind munca neremunerata în folosul comunităţii revine controlului asupra executării acestor pedepse. Conform art.12 al Legii cu privire la Procuratură, procurorul în modul stabilit de lege îşi exercita controlul respectării legilor în locurile de recluziune, în instituţiile de detenţie preventivă, izolatoarele de anchetă penală, penitenciarele si alte instituţii de executare a pedepselor şi masurilor de constrîngere, adică inclusiv şi în oficiile de executare a deciziilor judiciare.
Atribuţiile exercitării legalităţii executării pedepselor penale sunt stabilite prin ordinul Procurorului General nr.976-p din 08.10.1999 care obliga procurorii teritoriali sa efectueze trimestrial controale şi în oficiile de executare a deciziilor judiciare cu remiterea notelor în Procuratura Generala.
Astfel, rolul procurorului, în general, la aplicarea şi executarea pedepsei - munca neremunerata în folosul comunităţii este de exercitare nemijlocit a urmăririi penale, orientarea instanţelor judiciare la aplicarea pedepsei respective şi efectuarea supravegherii executării pedepsei.
În procesul exercitării urmăririi penale pe cauzele penale sancţiunea cărora prevede inclusiv aplicarea pedepsei - munca neremunerata în folosul comunitaţii, procurorul urmează să furnizeze informaţii necesare pentru verificare a posibilităţii aplicării pedepsei - munca neremunerata în folosul comunităţii, acestea fiind: revendicarea de la Centrul de Informaţie a Ministerului Justiţiei despre antecedentele penale ale învinuitului; certificate de la psihiatru si narcolog referitor la aflarea lui sau nu la evidenţă în aceste instituţii; caracteristicile de la locul de trai, locul de munca; certificate referitor la componenţa familiei şi vîrsta copiilor (în acest context pot fi solicitate, si alte documente, de ex. invaliditate, etc.); certificat de la poliţi-stul de sector referitor la locul permanent de trai; certificat de la locul de munca privind orele de munca si valoarea remunerării lui, precum şi alte documente necesare pentru stabilirea criteriilor generale de individualizare a pedepsei.
Aceste date vor fi absolut necesare şi de ajutor acuzatorului de stat pentru orientarea corectă a instanţei în vederea aplicării pedepsei inculpatului.
Procurorii trebuie să înţeleagă şi să aprecieze rolul important pe care îl joacă în general în procesul de stabilire a sentinţei şi în special in procesul de hotărîre a acestei opţiuni de sancţionare care este munca neremunerata în folosul comunităţii.
O atenţie deosebita la orientarea instanţei privind stabilirea pedepsei sub forma de munca neremunerata în folosul comunităţii trebuie de acordat personalităţii inculpatului, deoarece în primul rînd există categorii de persoane cărora această măsură de pedeapsă nu le poate fi aplicata.
Astfel, în conformitate cu art.67 alin.(4) Cod penal - munca neremunerată în folosul comunităţii, nu poate fi aplicată:
- persoanelor recunoscute invalizi de gradul I şi II;
- militarilor;
- femeilor gravide;
- femeilor care au copii cu vîrsta de pînă la 8 ani;
- minorilor care n-au atins vîrsta de 16 ani;
- persoanelor care au atins vîrsta de pensionare.
În al doilea rînd este necesar de stabilit oportunitatea aplicării acestei măsuri de pedeapsă faţă de anumite persoane, deoarece solicitînd instanţei de judecată aplicarea muncii neremunerate în folosul comunităţii, iar din motive obiective sau subiective persoana nu poate executa o asemenea pedeapsă, înseamnă a o impune la ispăşirea unei pedepse mai grave (alin.3 art.67, Cod penal prevede că în caz de eschivare cu rea-voinţă a condamnatului de la munca neremunerată în folosul comunităţii, ea se înlocuieşte cu arest).
Personalitatea inculpatului se apreciază atît în cadrul contactului între procuror şi inculpat, în timpul examinării dosarului (comportarea inculpatului în instanţa de judecată, prezentarea lui la timp în instanţa de judecată, căinţa de fapta comisă etc.), cît şi concluziile respective ce rezultă din materialele dosarului (caracteristica de la locul de muncă şi de trai; declaraţiile părţilor vătămate şi a martorilor, informaţia despre antecedentele penale, etc.).
La aprecierea personalităţii inculpatului, procurorul este obligat să verifice următoarele:
a) vîrsta persoanei acuzate.
Înacest context e de menţionat că munca social-utilă gratuită în beneficiul comunităţii nu se stabileşte: minorilor sub16 ani şi persoanelor care au atins vîrsta de pensionare.
Totodată, natura şi timpul de muncă prestat, trebuie să corespundă capacităţilor persoanei ce o v-a executa. Procurorul trebuie să tragă o deosebită atenţie orientînd instanţa de judecată la aplicarea muncii neremunerate în folosul comunităţii în privinţa persoanelor minore, adică persoanelor de la 16 la 18 ani. Specificul fenomenului infracţional în rîndul minorilor ridică probleme majore de prevenire şi de combatere, a acestui fenomen, dar nu în ultimul rînd de sancţionare a celor vinovaţi căci în cauzalitatea acestuia se interacţionează o mulţime de fapte - ca fiind lipsa de experienţă în viaţa socială a minorului, consecinţa neînţelegerii lui periculoase pentru valorile sociale şi implicit a modului de sancţionare; deficienţa în procesul educativ ce s-a desfăşurat în familie, scoală etc. Analizînd practica judiciară putem constata că în majoritatea cazurilor minorilor care au comis infracţiuni, li se aplică condamnare condiţionată cu suspendarea executării pedepsei sau amendă. Majoritatea minorilor din familiile vulnerabile, cunoscînd loialitatea instanţelor judiciare în procesele penale şi de pedeapsă condiţională ce li se aplică, nu-şi fac concluziile necesare şi continuă a comite infracţiuni repetat.
Din experienţa altor state a rezultat că aplicarea muncii neremunerate în folosul comunităţii în privinţa infractorilor minori are un caracter pozitiv şi aduce la îndeplinirea întocmai a scopurilor pedepselor penale. Astfel, procurorul la solicitarea aplicării muncii neremunerate în folosul comunităţii în privinţa minorilor urmează să traseze linia de demarcaţie între amenda pe care infractorul sau putea să nu-şi permită să o plătească (în care caz merge la închisoare) şi prestarea de serviciu în folosul comunităţii.
Un alt moment pe care procurorul trebuie să-l verifice la aprecierea personalităţii este:
b) dacă persoana acuzată este la prima infracţiune.
Acest lucru este important deoarece, de regulă, infractorii primari nu ar trebui să fie trimişi la închisoare, cu excepţia cazului cînd natura şi gravitatea infracţiunii justifică o astfel de pedeapsă. Faptul că infractorul anterior a fost atras la răspundere penală (chiar si în cazul în care antecedentul penal este stins) şi iarăşi a comis o nouă infracţiune, mărturiseşte că pedeapsa aplicată anterior faţă de această persoană nu şi-a atins scopul său primordial.
Astfel, este evident faptul că dacă anterior persoana condamnată a ispăşit pedeapsa sub formă de muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cazul cînd sancţiunea articolului prevede o pedeapsă mai aspră, procurorul v-a orienta instanţa de judecată anume la aplicarea faţă de inculpat a unei pedepse mai aspre.
Procurorul trebuie să verifice şi:
c) starea familială a persoanei acuzate.
Stabilirea stării familiale a inculpatului va demonstra posibilitatea reală de a ispăşi o asemenea pedeapsă.
Dacă în privinţa inculpatului se va aplica munca neremunerată în folosul comunităţii, ultimul v-a fi obligat să lucreze pînă la 4 ore pe zi, timp de care el nu posedă deoarece este nevoit să îngrijească de membrii familiei sale. Este mai posibil ca cineva care nu are membri de familie la întreţinere să-şi ducă la bun sfîrşit serviciul în folosul comunităţii.
Următorul moment la care va atrage atenţie este:
d) dacă persoana acuzată are un domiciliu fix.
Există posibilitatea ca o persoană care are un domiciliu fix să-şi ducă la bun sfîrşit serviciul în folosul comunităţii. Dacă acesta nu ar avea un domiciliu, sau o persoană care nu are pe teritoriul Republicii Moldova domiciliu permanent ei sînt în improbabilitate de a presta serviciul în folosul comunităţii în mod satisfăcător. Este de asemenea improbabil că acesta să-şi ducă la bun sfîrşit termenul de serviciu în folosul comunităţii. În atare circumstanţe organul abilitat cu dreptul de control şi supraveghere a executării muncii neremunerate va fi în imposibilitate de a-şi îndeplini obligaţiunile, astfel persoana fără domiciliu fix nu este un bun candidat pentru serviciul în folosul comunităţii.
Procurorul este obligat să verifice inclusiv şi:
e) dacă inculpatul are un loc de muncă.
Stabilirea acestui fapt este important deoarece sunt profesii ce "pun piedici" la aplicarea muncii neremunerate în folosul comunităţii.
Dacă persoana are loc de muncă, trebuie să i se acorde o atenţie specială, astfel încît aplicarea pedepsei să nu ducă la pierderea locului de muncă. In astfel de cazuri, prestarea serviciului în folosul comunităţii trebuie impusă după ore normale de lucru, sau la sfîrşit de săptămînă. Persoana se consideră că are un loc de muncă chiar dacă ultimul este în sectorul neoficial, dar sub rezerva prezentării dovezilor necesare.
Munca social-utilă în folosul comunităţii se stabileşte pe un termen de la 60 la 240 ore si v-a fi prestată într-un interval de maxim 18 luni, perioadă care se calculează de la data rămînerii definitive a sentinţei. Deoarece procurorul orientează instanţa de judecată la aplicarea pedepsei, el este obligat să-şi expună părerea asupra numărului de ore în care v-a fi prestată munca neremunerată. In acest context procurorul trebuie să examineze în primul rînd următoarea chestiune: ce durată a termenului v-a fi suficientă pentru atingerea obiectivelor principale, adică: `
1. de a obţine corectarea persoanei acuzate şi a o face să realizeze responsabilităţile pe care le are;
2. de a satisface comunitatea în mijlocul căreia acesta trăieşte că infracţiunea să nu rămînă nepedepsită.
Acesta este desigur un sentiment foarte general, dar exprimă principiul potrivit căruia pedeapsa trebuie să corespundă atît infractorului, cît si infracţiunii. Este foarte important ca procurorul sau preşedintele instanţei de judecată să explice inculpatului esenţa acestei pedepse, condiţiile de executare, precum şi ca inculpatul să fie avertizat asupra urmărilor în caz de sustragere cu rea-voinţă de la executarea sentinţei.
Ca un pas spre încurajare unui rol mai activ din partea procurorului în cadrul programului, ar trebui să se studieze posibilitatea includerii evidenţei a unor informaţii de importanţă distinctă pentru sentinţa de condamnare. De ex., şi atunci cînd este posibil, informaţii precum:
- vîrsta exactă a persoanei acuzate;
- starea civilă;
- numărul copiilor şi a altor membri de familie întreţinuţi de persoana acuzată;
- slujba definită (în sector oficial, sau neoficial);
- venitul şi natura acestuia (dacă este un venit fix pe perioada dată, sau medie acestuia);
- economii şi bunuri de valoare;
- calificarea persoanei;
- relaţia cu victima;
- atitudinea victimei faţă de tipul de pedeapsă;
- capacitatea / disponibilitatea de a acorda o despăgubire;
- măsura în care avantajează pe inculpat;
- locuinţa (proprietate, chirie, etc.);
- altele.
O ultimă ipostază în care procurorul are un rol nu mai puţin important în aplicarea şi executarea pedepsei munca neremunerată în folosul comunităţii este controlul asupra executării acestor pedepse.
La efectuarea controlului privind aplicarea muncii neremunerate în folosul comunităţii se va ţine cont de respectarea strictă a prevederilor art.67 Cod penal al RM şi a Regulamentului cu privire la modul de executare a pedepsei date.
Procurorul care va controla aplicarea pedepsei respective trebuie să cunoască că potrivit art.187 din Codul de executare:
- munca neremunerată în folosul comunităţii se stabileşte pe un termen de la 60 la 240 ore şi se execută de la 2 la 4 ore pe zi;
- serviciul respectiv va fi prestat timp de cel mult 18 luni, timp care se calculează de la data rămînerii definitive a hotărîrii judecătoreşti;
- perioada de aflare sub arest în altă cauză penală, procesul de executare a pedepsei, precum şi perioada de absenţă fără motive întemeiate nu se ia în consideraţie cînd se calculează durata de executare a muncii neremunerate în folosul comunităţii;
- graficul muncii poate fi stabilit în comun de condamnat, Departamentul de Executare a Deciziilor judiciare şi administraţia întreprinderii, instituţiei, organizaţiei unde este repartizat condamnatul să muncească;
- se interzice antrenarea la muncă neremunerată în folosul comunităţii în timp de noapte sau în condiţii vătămătoare, în locuri periculoase, ori care prezintă risc pentru sănătate a condamnatului, precum şi atragerea condamnaţilor la munci de interes personal;
- durata de executare a pedepsei sub formă de muncă social – utilă în beneficiul comunităţii nu se include în vechimea totală de muncă a condamnatului şi nu se înregistrează în carnetul de muncă al condamnatului;
- acordarea concediului anual la serviciul de bază al condamnatului suspendă executarea pedepsei sub formă de muncă social – utilă în beneficiul comunităţii:
- supravegherea muncii neremunerate în folosul comunităţii va fi pusă în sarcina subdiviziunilor teritoriale a Departamentului de Executare a Deciziilor judiciare, Inspectoratelor pentru minori ale Ministerului Afacerilor Interne )în cazul condamnaţilor minori);
- pedeapsa cu munca social – utilă în folosul comunităţii se execută la unităţile cu destinaţie socială, amplasate la locul de trai a condamnatului;
- lista unităţilor cu destinaţia socială se determină de către Primărie de comun acord cu Serviciul de Executare. În acest scop primăria şi alte organe componente colaborează cu asociaţiile obşteşti, organizaţiile filantropice, fundaţiile şi organizaţiile religioase, cu alte instituţii şi întreprinderi, indiferent de forma lor de organizare juridică;
- dacă condamnatului, în timpul ispăşirii pedepsei i s-a stabilit gradul I şi II de invaliditate fără termen, precum şi în caz de graviditate, subdiviziunea teritorială a Departamentului de Execuţie, înaintează instanţei de judecată competente un demers privind liberarea de executare ulterioară a pedepsei. Dacă în timpul ispăşirii pedepsei se constată imposibilitatea temporară de executare a acesteia, serviciul de executare înaintează instanţei de judecată competente un demers privind suspendarea executării pedepsei.
Procurorul care va efectua controlul executării pedepsei - munca neremunerată în folosul comunităţii va ţine cont de următoarea procedură după parvenirea sentinţei în oficiul de executare:
· După parvenirea sentinţei în oficiul de executare, inspectorul va informa instanţa de judecată despre primirea spre executare şi în aceeaşi zi condamnatul va fi inclus în registrul de evidenţă a acestor categorii de condamnaţi;
· Se va deschide dosarul de control, se va completa fişa de evidenţă a persoanei, cartela de supraveghere şi înştiinţarea comisariatului de poliţie (analogic cu executarea pedepselor non – privative de libertate conform art.90, 96 Cod penal RM).
· Dacă instanţa de judecată va stabili locul unde condamnatul va efectua munca în folosul comunităţii, oficiul va trimite o înştiinţare în administraţia publică locală;
· După înregistrarea condamnatului în oficiu şi stabilirea locului de muncă, condamnatul va fi prezentat administraţiei la locul de muncă, care mai apoi va prezenta oficiului de executare informaţia despre îndeplinirea muncii neremunerate în folosul comunităţii.
Procurorul va colabora cu oficiul de executare şi administraţie publică locală pentru a urmări dacă condamnatul nu se eschivează cu rea – voinţă de la munca neremunerată. În caz de eschivare cu rea-voinţă a condamnatului de la ispăşirea pedepsei, subdiviziunea teritorială a Departamentului de Executare a deciziilor Judiciare înaintează instanţei judecătoreşti competente un demers privind înlocuirea muncii neremunerate în folosul comunităţii prin detenţie în conformitate cu prevederile art.67 Cod penal, o zi de arest fiind echivalentă cu 2 ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii.
Se consideră eschivare cu rea – voinţă de la executarea pedepsei sub formă de muncă social – utilă în folosul comunităţii, situaţiile în care condamnatul:
- pe parcursul executării pedepsei nu s-a prezentat la muncă, din motive neîntemeiate mai mult de două ore, fapt despre care a fost avertizat în scris;
- pe parcursul executării pedepsei, a încălcat disciplina muncii mai mult de două ori, pentru care a fost avertizat în scris;
- s-a sustras cu scopul de a se eschiva de la executarea pedepsei.
Instanţa de judecată expediază copia sentinţei cu dispoziţia de executare în adresa serviciului de executare în cel mult 5 zile din momentul intrării în vigoare a sentinţei.
Pentru a continua să funcţioneze cu succes şi a se dezvolta, programul de serviciu în folosul comunităţii există nevoia de sprijin concentrat şi cooperarea tuturor celor implicaţi în aplicarea justiţiei penale, proces în care procurorul are un rol deosebit de important.
Secţia Judiciar penală
Ex: Ig. Serbinov
|
|
|
|
|
