md | ru | en
Astăzi:01.08.2010
Noutăţi
Despre Procuratura Generală
Consiliul Superior al Procurorilor
Colegiul de calificare
Colegiul Disciplinar
Acte normative
Constituţia Republicii Moldova
Hotărîrea Parlamentului cu privire la constituirea organelor Procuraturii
Legea cu privire la procuratură
Regulamentul cu privire la actele normative a Procuraturii
Regulamentul cu privire la examinarea adresărilor şi organizarea audienţei cetăţenilor în organele Procuraturii
Informaţii
Colaborarea internaţională
Pentru colaboratori
Organizaţii obşteşti
Informaţii de contact
Serviciul de presă
Link-uri
Despre site

Republica Moldova, mun. Chisinau,
str. Banulescu - Bodoni, 26
Tel.: 212-042, 212-348, 221-059,
221-335

Участник конкурса WebTop

Acte normative | Legea cu privire la stimulare şi răspundere disciplinară a procurorilor
LEGEA REPUBLICII MOLDOVA privind stimularea procurorilor şi anchetatorilor din Procuratură şi răspunderea lor disciplinară nr.921-XIII din 11.07.96


LEGEA REPUBLICII MOLDOVA privind stimularea procurorilor şi anchetatorilor din Procuratură şi răspunderea lor disciplinară

Nr.921-XIII din 11.07.96

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.59-60/589 din 12.09.1996 

Parlamentul adoptă prezenta lege.

Capitolul I

DISPOZIŢII GENERALE


Articolul 1. Obiectul prezentei legi

Prezenta lege stabileşte modul de stimulare a procurorilor şi anchetatorilor din Procuratură, precum şi modul de tragere la răspundere

disciplinară a acestora.

Capitolul II

STIMULAREA


Articolul 2. Condiţiile stimulării

Procurorii şi anchetatorii pot fi stimulaţi pentru executare exemplară a obligaţiunilor de serviciu, pentru iniţiativă, operativitate şi pentru alte merite în serviciu, ce contribuie la înfăptuirea justiţiei, la ridicarea nivelului supravegherii de procuror, la prevenirea şi descoperirea infracţiunilor, la întărirea legalităţii

Articolul 3. Măsurile de stimulare

(1) Se stabilesc următoarele măsuri de stimulare:
a) mulţumire;
b) premiu în bani;
c) cadou de preţ;
d) conferire a unui grad de clasificare mai înalt;
e) decorare cu insigna "Lucrător de Onoare al Procuraturii".

(2) Pentru merite deosebite în serviciu, lucrătorii din Procuratură pot fi propuşi pentru decorare cu distincţii de stat şi conferire de titluri onorifice. 


Articolul 4. Competenţa aplicării măsurilor de stimulare

Măsurile de stimulare enumerate la art. 3 alin. (1) sînt aplicate de către Procurorul General. Propunerile pentru decorarea cu ordine şi medalii, pentru conferirea de titluri onorifice le face Procurorul General.

Articolul 5. Modul de aplicare a măsurilor de stimulare

Stimularea se declară prin ordin şi se înscrie în carnetul de muncă şi în dosarul personal al lucrătorului. Ordinul privind stimularea se aduce la cunoştinţa persoanelor indicate în el.

Capitolul III

RĂSPUNDEREA DISCIPLINARĂ

Articolul 6. Răspunderea disciplinară a procurorilor şi anchetatorilor

Procurorii şi anchetatorii pot fi sancţionaţi disciplinar pentru:

a) neîndeplinire a obligaţiunilor de serviciu;
b) necorespundere funcţiei ocupate sau muncii prestate din cauza calificării insuficiente - fapt constatat în urma atestării;
c) încălcare gravă a disciplinei de muncă;
d) săvîrşire a unor acţiuni compromiţătoare.

Articolul 7. Asprimea pedepsei

Sancţiunea trebuie să corespundă gradului de vinovăţie şi gravităţii faptei.

Articolul 8. Sancţiuni

Se stabilesc următoarele sancţiuni:
a) observaţie;
b) mustrare;
c) mustrare aspră;
d) retrogradare în funcţie;
e) retragere a insignei "Lucrător de Onoare al Procuraturii";
f) concediere.

Articolul 9. Competenţa aplicării sancţiunilor

(1) Procurorul General dispune în exclusivitate de aplicarea sancţiunilor prevăzute de prezenta lege.
(2) În caz de încălcare a disciplinei de către procurori şi anchetatori, şefii de secţii ai Procuraturii Generale, procurorii din
procuraturile teritoriale şi cei din procuraturile specializate sînt obligaţi să facă propuneri Procurorului General referitoare la sancţionarea lor.

Articolul 10. Efectuarea controlului

Procurorul căruia i s-a dispus examinarea cazului de încălcare a disciplinei este obligat să cerceteze detaliat, obiectiv circumstanţele lui, să ceară explicaţii în scris de la lucrătorul în cauză. Se poate ordona, după caz, un control din oficiu.

Articolul 11. Termenele de aplicare a sancţiunii 

(1) Sancţiunea se aplică în termen de pînă la 30 de zile de la data depistării abaterii disciplinare, fără a se lua în considerare timpul de convalescenţă a lucrătorului, de concediu, precum şi durata controlului de serviciu, dar nu mai tîrziu de 6 luni din ziua comiterii încălcării.
(2) În cazul săvîrşirii unor acţiuni incompatibile cu postul deţinut în organele Procuraturii, lucrătorul este concediat, indiferent de timpul ce a trecut din momentul săvîrşirii acestor acţiuni.

Articolul 12. Aplicarea sancţiunii

Sancţiunea se declară prin ordin, se aduce, contra semnătură, la cunoştinţa lucrătorului sancţionat şi se ataşează la dosarul lui personal. Dacă lucrătorul sancţionat activează în o subdiviziune a Procuraturii îndepărtată, lui i se transmite copia de pe ordin pentru încunoştinţare, contra semnatură, prin procurorul din procuratura teritorială sau din procuratura specializată. Ordinul de sancţionare disciplinară se aduce, în caz de necesitate, la cunoştinţa tuturor lucrătorilor din Procuratură.

Articolul 13. Stingerea sancţiunii

Sancţiunile prevăzute la art. 8 lit. a)-c) se consideră stinse dacă lucrătorilor nu li s-a aplicat, în decursul unui an din ziua sancţionării, o nouă sancţiune. Expirarea termenului de un an nu implică restituirea insignei "Lucrător de Onoare al Procuraturii". Repunerea în post se efectuează numai prin atestare.

Articolul 14. Ridicarea sancţiunii

Sancţiunile prevăzute la art. 8 lit. a)-d) pot fi ridicate înainte de expirarea unui an, dacă lucrătorii sancţionaţi dau dovadă de spirit de disciplină şi de conştiinciozitate în îndeplinirea obligaţiunilor de serviciu, însă nu mai devreme de 6 luni. În atare caz, sancţiunea se ridică prin ordin, aducîndu-l la cunoştinţa persoanei în cauză. Repunerea în post se efectuează numai prin atestare.

Articolul 15. Dreptul de contestare

Procurorul sau anchetatorul căruia i s-a aplicat sancţiunea are dreptul să atace ordinul respectiv în Colegiul Procuraturii în termen de 10 zile din momentul cînd lucrătorului i se aduce la cunoştinţă ordinul de sancţionare şi, ulterior, în instanţă de contencios administrativ competentă.

[Art.15 modificat prin Legea nr.240-XV din 13.06.03, în vigoare 08.07.03]

Articolul 16. Termenul examinării reclamaţiei

(1) Colegiul Procuraturii examinează reclamaţia în termen de 30 de zile de la primirea ei.
(2) În caz de necesitate, pentru soluţionarea reclamaţiei se efectuează un control suplimentar.
(3) Reclamaţia nu suspendă acţiunea sancţiunii.
(4) Lucrătorul care a contestat sancţiunea va fi informat despre decizia emisă.

Capitolul IV

DISPOZIŢII FINALE

Articolul 17

(1) Prezenta lege intră în vigoare la data publicării.
(2) Se abrogă Hotărîrea Prezidiului Parlamentului nr. 871-XII din 20 ianuarie 1992. 


Preşedintele
Parlamentului

Petru LUCINSCHI

Căutare pe site
Noutăţi Despre Procuratura Generală Consiliul Superior al Procurorilor Colegiul de calificare Colegiul Disciplinar Acte normative
Informaţii Colaborarea internaţională Pentru colaboratori Organizaţii obşteşti Informaţii de contact Serviciul de presă
Link-uri Despre site

© 2008 Procuratura Generală a Republicii Moldova

Elaborarea şi suport tehnic: Centrul de telecomunicaţii speciale

Statistica vizitatorilor:1466026